Home / Focus  / DECLARAȚIA PREMIERULUI ROMÂNIEI

DECLARAȚIA PREMIERULUI ROMÂNIEI

Măsuri luate de Guvernul României în ședința de miercuri, 18 martie

 

Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi deciziile luate în ședința de Guvern, organizată ieri prin video-conferință:

 

Ludovic Orban, Prim-ministrul României: „Am luat măsuri pe care le considerăm absolut necesare pentru a susține angajații și angajatorii în această pandemie de coronavirus. A fost majorat plafonul de acordare de garantare cu 5 miliarde de lei, suntem pregătiți cu încă 5 miliarde dacă e necesar. Putem să mergem cu majorare până la 15 miliarde. Practic, garantăm credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru. Dobânda pentru ambele produse este subvenționată sută la sută. Garanția funcționează pentru 90% din creditele sub 1 milion lei și pentru 80 % din cele peste 1 milion lei. Am stabilit împreună cu ministrul Finanțelor să asigurăm rambursarea TVA până în limita sumei de 9 miliarde pentru a asigura fluxul de capital, pentru a putea permite companiilor să beneficieze de capitalul de lucru necesar. Am stabilit ca la rectificarea bugetară să creștem bugetul alocat pentru decontarea concediilor medicale. De la preluarea guvernării am preluat o situație în care decontarea acestor concedii avea întârziere de până la un an. Ne-am propus să alocăm sumele necesare pentru decontarea către angajatori a sumelor plătite pentru concedii medicale. Altă măsură este asigurarea plății șomajului tehnic, respectiv plata angajaților care intră în șomaj tehnic, din bugetul Ministerului Muncii, prin bugetul de șomaj de la ANOFM. E clar că foarte multe companii sunt afectate direct sau indirect de epidemie și multe companii nu au capacitatea, pentru că s-au redus încasările. Exista riscul ca angajații să fie trimiși în șomaj sau să li se suspende contractele. Decizia este de a plăti 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut. O categorie de companii sunt cele care nu au fost afectate direct de măsuri restrictive, dar au fost afectate de diferite consecințe ale epidemiei de coronavirus. Pentru a putea beneficia de această plată pentru salariații pe care nu își pot permite să-i plătească, companiile trebuie să depună o declarație în care să arate că le-au scăzut veniturile cu cel puțin 25% (…) Economia trebuie să funcționeze, mai ales în punctele cheie: energie, utilități publice, toată zona medicală, zona de aprovizionare a populației, zona comercială, trebuie să funcționeze la deplină capacitate. Ca atare solicit tuturor companiilor să ia măsuri de protejare a angajaților.”

Vedeți aici declarația Primului-ministru Ludovic Orban:

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT