Home / Industria Mobilei  / MONTANA CÂMPENI, mobilă cu tradiție din Țara Moților

MONTANA CÂMPENI, mobilă cu tradiție din Țara Moților

Compania a fost fondată în anul 2009, cu capital integral românesc. Producția a început în 2010 și de atunci toți indicatorii financiari au avut o creștere pozitivă. Sediul central se află în Câmpeni, județul Alba, în inima munților Apuseni. De aici și tradiția în prelucrarea lemnului. Fabrica este dotată acum cu tehnologie modernă, dispune de profesioniști valoroși, iar puterea de organizare a producției îi conferă posibilitatea de a produce atât serii mari cât și mici.

 

 

SORIN SĂLĂGEAN, director general MONTANA CÂMPENI: „Suntem o companie sută la sută românească. Respectăm tradiția locală a prelucrării lemnului, dar încercăm să ținem pasul cu tehnologia, aducem know-how și profesioniști. Produsele MONTANA se adresează atât pieței externe, cât și publicului de acasă, din România. Esențele de lemn folosite în producție sunt rășinoase, fag și stejar. Modelele sunt concepții proprii sau proiecte ale partenerilor noștri. Prin stilurile dezvoltate – clasic, modern, rustic – realizăm colecții potrivite atât pentru locuințe, respectiv dormitoare și sufragerii, cât și pentru HoReCa: scaune, mese, baruri, precum și mobilier pentru instituții publice. Promovăm dezvoltarea durabilă, responsabilitatea socială și egalitatea de gen, asigurând un mediu de lucru stabil pentru cei peste 200 de angajați ai companiei.”

 

Gama principală de produse este mobilierul din molid cu partea superioară/față din stejar, cum ar fi: dulapuri cu sau fără sticlă, mese și scaune. De asemenea, compania produce o colecție variată de mobilier din molid, cu panouri din stejar, fag sau furnir: mese, scaune, noptiere, biblioteci, dulapuri, mobilier de bar, mobilier de birou și altele similare. Mobilierul este livrat conform specificațiilor clientului, fie cu finisare Nature, fie vopsit.

 

 

Din anul 2014, MONTANA CÂMPENI a dezvoltat și sectorul mobilierului tapițat. În prezent, produce mai multe tipuri de canapele, scaune și paturi tapițate. Are atât modele proprii cât și articole la cerința clienților.

 

 

Producția de panouri 3D este o altă componentă importantă a companiei

 

SORIN SĂLĂGEAN, director general MONTANA CÂMPENI: „Când vine vorba de decorarea casei, am asistat la o nouă tendință în ultimii ani. Oamenii au învățat să selecteze materiale naturale și finisaje pentru un stil simplu, dar confortabil. Pentru a fi flexibili la nevoile și dorințele clienților noștri și a fi competitivi pe piață, am creat o nouă linie de proiectare și producție: NATURE WALLS. Panourile noastre sunt confecționate din lemn masiv care se supune unei proceduri speciale de periaj pentru a face fibrele de lemn naturale mai vizibile și o senzație tactilă plăcută. Opțiunile de finisare pentru acest tip de panouri sunt alese de echipa noastră pentru a evidenția tonul și textura naturală a lemnului. Diferitele opțiuni de finisare, de la tonuri mai deschise până la nuanțe mai închise sunt potrivite pentru orice tip de interior, de la case private la restaurante și birouri. Avantajul panourilor 3D este că îți oferă o opțiune proaspătă, naturală, linii drepte și unghiuri puternice, care cu siguranță nu vor trece neobservate, fie că sunt folosite pe fronturi de mobilier, decorațiuni pentru casă sau birou, pereți sau alte suprafețe.”

 

 

MONTANA CÂMPENI participă la expoziții externe, începând de la Köln și Milano, până la ICCF New York

 

SORIN SĂLĂGEAN, director general MONTANA CÂMPENI: „Pentru echipa noastră de designeri, fiecare expoziție reprezintă un nou prilej pentru a crea.  La Salone del Mobile.Milano 2019 ne-am prezentat cu o colecție complet nouă, atât din punct de vedere al modelelor dezvoltate, cât și în ceea ce privește materialele folosite. Este vorba despre o colecție exclusivistă ,,high-end”, care se adresează celor mai pretențioși și rafinați clienți. Ca si material de construcție am ales un lemn nobil, stejarul. Lemnul a fost supus unui procedeu de tratament termic, care îi oferă un plus de valoare și rafinament. Pentru a adăuga un aer de modernitate, unele piese ale colecției au fost concepute ca un mix între noblețea stejarului si contemporaneitatea cimentului. Pentru publicul american am creat o colecție unică, GOTHAM, realizată dintr-un material rar, swamp oak (stejarul de mlaștină), un lemn carbonificat după sute de ani de stat în apă. Fiecare bucată din acest material încărcat de istorie este amplasată manual în fronturile de mobilă. Vizitatorii noștri de la ICCF New York au fost încântați de ceea ce au văzut.”

 

 

Pentru a cuceri publicul din România, MONTANA CÂMPENI a creat o colecție cu aspect neprelucrat, special pentru a promova frumusețea naturală a lemnului

 

SORIN SĂLĂGEAN, director general MONTANA CÂMPENI „La BIFE-SIM 2019 am expus o colecție care nu face economie la material și care iese în evidență prin supradimensionarea pieselor.  Acestea pot fi folosite set, dar și ca piese independente în amenajarea unui spațiu de locuit. Am pus accent pe calitatea materialului și pe prelucrarea atentă a acestuia, de la îmbinare până la finisarea antichizată a suprafețelor, ajungând la un produs finit care poate fi agreat atât de tinerii nonconformiști care iubesc stilul industrial, dar și de conservatori, iubitori de calitate și rafinament. Pentru că avem un respect deosebit față de lemn am încercat ca această colecție să rămână cât mai naturală prin alură, design, linii drepte, robustețe, dar și datorită finisajului cu aspect neprelucrat. Fiecare piesă în parte are personalitate și poate să se impună într-un spațiu înnobilat.”

 

 

 

 

Dar conducerea MONTANA CÂMPENI țintește mai sus. Vrea ca românii să redescopere calitatea și măiestria mobilierului realizat în fabricile din România.

 

SORIN SĂLĂGEAN, director general MONTANA CÂMPENI: „Conceptul nostru e ca de pe platforma de producție a companiei noastre să putem satisface, în proporție de peste 60-70%, toate nevoile de mobilier dintr-o casă. Atunci când clientul are nevoie de o masă, să putem să-i oferim și scaunele și canapeaua și bufetul și comoda. Așa ne propunem să fim și pe piața internă. Ne-am diversificat producția până la un număr de peste 800 de articole, cu o întreagă gamă de culori ori de combinații de lemn. Suntem deschiși la proiecte personalizate, vrem să fim soluția la cerințele românilor care caută mobilier trainic, de calitate.”

 

 

În acest moment, cea mai mare parte din producția companiei MONTANA CÂMPENI se adresează cumpărătorilor din Europa si Statele Unite ale Americii.

 

Despre serviciile și produsele companiei puteți citi pe mobilamontana.ro

 

 

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT