Home / Design  / De la mobilă la experiență: cum construim împreună bucătării care reflectă omul din spatele proiectului, beneficiarul

De la mobilă la experiență: cum construim împreună bucătării care reflectă omul din spatele proiectului, beneficiarul

Într-o lume în care totul se face repede, bucătăria rămâne locul unde omul și spațiul se întâlnesc cu sens. Este locul care trebuie să fie în același timp funcțional, estetic și personalizat. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de un proces complet de abordare a clientului, nu doar de un proiect frumos și o comandă de mobilier.

 

 

Totul începe cu omul din spatele proiectului: cine este clientul în bucătăria lui? Gătește zilnic sau doar ocazional? Este o familie numeroasă sau un cuplu tânăr? Apoi vine spațiul – cu dimensiunile, lumina, ergonomia, fluxul de mișcare. În final, intervin producția și montajul, etapele care transformă viziunea în realitate. Când aceste trei componente – omul, spațiul și execuția – sunt gândite împreună, rezultatul nu mai este o mobilă frumoasă, ci o bucătărie potrivită.

 

 

Pentru ca acest proces să funcționeze, este esențială comunicarea într-un limbaj comun între designer și producător, care sa reușească să traducă nevoile și dorințele clientului. De asemenea, este nevoie de standardizare și procese clare între etapele de proiectare, producție și montaj. În lipsa lor, apar erori de comunicare, pierderi de materiale, refaceri costisitoare și clienți frustrați. Un proces standardizat înseamnă eficiență, claritate și calitate constantă — indiferent de cine preia proiectul sau de dimensiunea echipei.

 

 

Această claritate devine și mai importantă în relația designer–producător, unde barierele de limbaj sunt adesea sursa principală a problemelor. Designerul gândește în concepte, proporții și experiență; producătorul în cote, materiale și procese. Iar între cele două lumi se pierd adesea detalii esențiale.

 

 

Din experiența acumulată în peste zece ani de colaborări cu fabrici germane și românești, recent și în roluri de consultant de business și coach pentru producători, am observat că acolo unde există proceduri clare și un limbaj comun, randamentul crește cu 20–30%, iar satisfacția clientului final se dublează. Educația antreprenorială și profesionalizarea comunicării interne devin astfel nu doar instrumente de management, ci avantaje competitive reale pe o piață aglomerată și imprevizibilă.

 

 

Kitchen Alchemy™, un instrument inovator care aduce claritate și coerență prin joacă și interactivitate

 

Este vorba despre un set de carduri educaționale și vizuale, concepute pentru a facilita dialogul dintre design, producție și clientul final. Fiecare card ilustrează un aspect esențial al procesului – de la ergonomie și funcționalitate până la soluții tehnice și stiluri.

 

Kitchen Alchemy™ transformă un proces tehnic într-o experiență colaborativă și clară. În loc de interpretări, aduce limbaj comun. În loc de tensiuni, parteneriat.

Tot mai multe fabrici pot folosi aceste carduri pentru training intern al echipelor de proiectare și vânzări, iar designerii le pot integra în prezentările către clienți pentru a traduce limbajul tehnic într-un mod simplu și vizual.

 

Este momentul ca producătorii români să privească colaborarea în industrie, cu cei din domeniile conexe, dar și educația antreprenorială nu ca pe o cheltuială, ci ca pe o investiție strategică în viitorul industriei.

 

Investiția în formarea echipelor, în programe variante de dialog cu designerii și în standarde comune de lucru generează valoare pe termen lung, consolidând nu doar imaginea fiecărei fabrici, ci și reputația întregii industrii românești de mobilier.

 

Prin această abordare, comunicarea devine mai fluentă, erorile scad, iar clientul simte că este parte dintr-un proces profesionist, coerent și transparent. Pentru că, în final, o bucătărie bună nu este cea mai frumoasă – ci cea mai potrivită pentru omul care o folosește!

 

 

Tora Miklossy – croitoreasa de bucatarii

Proiectare, design si consultanta in amenajarea de bucatarii

Tel: +40 724 769 744

Email: hello@toramiklossy.com

Web: www.toramiklossy.com

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT