VĂ AȘTEPTĂM LA BIFE-SIM 2021, EDIȚIE SPECIALĂ CU VÂNZARE
BIFE – SIM 2021 va avea loc în condiții speciale, în pavilionul B2 și în spațiul exterior al Centrului Expozițional ROMEXPO, în perioada 23 – 26 septembrie, prezentând tendințe ale anului 2021 din domeniul mobilei, echipamentelor, accesoriilor și decorațiunilor interioare.
„Ediția din 2021 a BIFE SIM se desfășoară sub semnul revenirii la normalitate. Organizăm evenimentul, respectând legislația și recomandările autorităților. Știm că a fost o perioadă dificilă pentru toată lumea și că industria mobilei a avut de suferit, însă doar împreună putem să readucem publicului bucuria de a participa la evenimente în format fizic și de a avea contact cu firme de prestigiu din acest sector”, precizează Mihai Costriș, director executiv ROMEXPO.
REGULILE DE ACCES
Contextul epidemiologic în care ne aflăm impune aplicarea unor măsuri speciale, menite să ne protejeze. Accesul la eveniment se va face în urma unui triaj epidemiologic, care atestă că nu suntem infectați cu Sars-CoV-2.
Pentru a avea acces la eveniment, toți participanții trebuie să prezinte certificatul digital covid (GREEN PASS), care să respecte una dintre următoarele condiții:
- dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare cu un vaccin recunoscut/autorizat în Romania
- dovada că vă aflați în perioada cuprinsă între a 15-a și 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
- dovada rezultatului negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72h sau a unui test rapid, nu mai vechi de 48h
De asemenea, dacă nu dețineți certificat covid, puteți intra la eveniment, dacă vă efectuați pe loc un test antigen rapid și aveți rezultat negativ. Acest test se poate face, la cerere, în zonele special amenajate de la intrarea în pavilion.
BIFE-SIM reprezintă oportunitatea de a întâlni parteneri de afaceri, actuali și potențiali clienți, lideri de opinie, într-un cadru adecvat dialogului de business și într-un mediu profesionist. În plus, publicul are posibilitatea să achiziționeze piese de mobilier și accesorii decorative la prețuri speciale, ediția de anul acesta fiind una cu vânzare.
Evenimentul este organizat de Romexpo, în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR și Camera de Comerț și Industrie a României – CCIR.
ȘI EVENIMENTELE INTERNAȚIONALE AU ÎNCEPUT SĂ SE DESFĂȘOARE ÎN FORMAT FIZIC, DAR ÎN SPAȚII REDUSE
Salone del Mobile.Milano a lansat SUPERSALONE
Evenimentul se desfășoară într-un spațiu restrâns, între 5-10 septembrie 2021, iar organizatorii își doresc ca evenimentul să reconfirme că Salonul de Mobilă de la Milano este punctul central al designului și inovației.
Atingând, simțind, văzând, pregătește-te pentru noi tendințe și descoperiri minunate!
Și Maison & Objet Paris a redeschis fizic târgul, în perioada 9-13 septembrie 2021, dar produsele sunt promovate și pe platforma deja consacrată mom.maison-objet.com.
Imm Cologne 2022
Industria se poate reuni din nou la Köln, în perioada 17 – 23 ianuarie 2022. Pregătirile pentru organizarea celei de-a 73-a ediții a târgului Imm Cologne sunt în plină desfășurare.
România va fi reprezentată de companiile BRADUL MĂNECIU, DESIGN FOR LIFE, DISPROD, ECOMATRIX, FAMOS, GP SOFA, MOBEX&COMPANY, MONTANA CÂMPENI, NORD ARIN, SESSIO.EU și SZEL MOB.