Home / Industria Mobilei  / Urmează o nouă ședință a Comisiei de atestare a producătorilor de mobilă

Urmează o nouă ședință a Comisiei de atestare a producătorilor de mobilă

Reprezentanții companiilor care doresc să își reînnoiască certificatele sau ai firmelor care vor să-și ateste pentru prima dată calitatea de producător de mobilă trebuie să trimită documentele necesare cât mai curând către Secretariatul Comisiei de atestare, la Biroul Asociației Producătorilor de Mobilă din România – APMR din Ghica House, str. Ion Ghica, nr 13, București, Sector 3.

 

 

240 de certificate care atestă calitatea de producător de mobilă au fost acordate de la înființarea Comisiei de atestare formată din specialiști ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, reprezentanți din industrie și din APMR. 64 de companii sunt cu atestatele la termen, iar 176 au termenul de valabilitate expirat. 24 de producători de mobilă sunt la prima atestare, iar 40 de companii au fost reatestate.

 

La ultima ședință a Comisiei de atestare, care a avut loc la data de 21 august 2024, o companie a fost reatestată, iar alte două firme au primit pentru prima dată certificate care atestă calitatea de producător de mobilă.

 

 

Vă reamintim că persoanele juridice care obțin 𝗰𝗲𝗿𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝘁𝗲𝘀𝘁𝗮𝗿𝗲 au dreptul să participe la licitațiile de masă lemnoasă fasonată provenită din fondul forestier proprietate publică a statului în condițiile art. 60 alin.(5) lit. g. din Legea 46/2008 – Codul Silvic și beneficiază de 𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗲𝗲𝗺𝗽𝘁𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗹𝗮 𝗮𝗰𝗵𝗶𝘇𝗶𝘁𝗶𝗲, în conformitate cu Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.

 

Dosarele pentru atestare se trimit la sediul Asociației Producătorilor de Mobilă din România – APMR și se analizează lunar sau ori de câte ori este nevoie, la propunerea președintelui Comisiei de atestare a producătorilor de mobilă.

 

CONTACT

Anca Rîtan, consilier APMR

anca.ritan@industriamobilei.ro

apmr@industriamobilei.ro

 

𝗟𝗶𝘀𝘁𝗮 𝗮𝗰𝘁𝘂𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁𝗮 𝗮 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗲𝘁𝗮𝘁𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗮𝘁𝗲𝘀𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗯𝗶𝗹𝗮 ➡️ https://s9.ro/1d50

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT