SZEL-MOB, organizare, disciplină, continuitate
Compania SZEL-MOB lucrează la capacitate maximă și cu întreaga echipă, de la începutul lunii mai. Doar 30% dintre angajații fabricii de mobilă au fost în șomaj tehnic, în luna aprilie.
Gábor Szel, administrator SZEL-MOB: „Datorită flexibilității, a capacitații de producție, a tehnologiilor existente, dar și a faptului că s-au elaborat mai multe strategii anti-criză, compania se afla într-o situație echilibrată, bună, fiind în această perioadă lângă clienții consacrați, dar reușind să atragă și noi clienți. Soliditatea companiei, investițiile masive din perioadele anterioare ne-au ajutat să putem răspunde multiplelor solicitări venite atât de la cei care cunosc produsele noastre, cât și de la clienții noi.”
Activitatea se desfășoară cu respectarea regulilor impuse de criza sanitară și, din fericire, toți angajații sunt sănătoși și dornici să muncească.
Gábor Szel, administrator SZEL-MOB: „De la bun început am făcut o amplă și continuă informare a angajaților atât verbal cât și prin afișe amplasate în fabrică. A fost restricționat total accesul persoanelor străine în unitate, iar angajații societății au fost verificați zilnic din punct de vedere al stării de sănătate. Le-am pus la dispoziție măști de protecție, mânuși si soluții de dezinfectare a mâinilor. Activitatea fiind organizată pe ateliere separate, în hale distincte, a fost posibilă și respectarea menținerii distanțării fizice obligatorii dintre angajați, motiv pentru care am și reușit să evităm orice problemă. Evident aici intervine disciplina și atitudinea oamenilor din zona noastră, care ne-au ajutat foarte mult în acest sens.”
Compania SZEL-MOB este prezentă pe piața online cu web-shop-ul rusticbutique.ro. Mobila propusă este din lemn masiv, se poate comanda în mai multe tipuri de finisaje, iar clientul are posibilitatea de a alege dintre mai multe culori.
Gábor Szel, administrator SZEL-MOB: „În ceea ce privește Rustic Butique, vânzarea on-line crește vertiginos, iar noi ținem aproape de clienții noștri. Din această lună am introdus și sesiuni live pe rețeaua de socializare facebook ca să compensăm lipsa întâlnirilor față în față. Am lucrat constant pe partea de marketing, suntem prezenți zilnic cu noutăți, oferte, promoții pe toate canalele existente din social media. Și avem planuri îndrăznețe de viitor, pentru că avem resurse, avem piață de desfacere, managementul nostru este flexibil și vizionar, angajații sunt implicați. Avem toate atuurile necesare să continuăm și, de ce nu, chiar să creștem.”
SZEL-MOB propune câteva sute de modele proprii și îi oferă clientului posibilitatea de a alege dintre mai mult de 80 de culori și nuanțe. Produce mobilier pentru tot ceea ce înseamnă interiorul unei case, de la sufragerie până la corpuri pentru hol, baie, dormitor, living și are capacitatea de a produce și mobilier la comandă, la dimensiunile solicitate. Compania SZEL-MOB exportă 91% din ceea ce produce, cel mai mult în Franța, Germania, Belgia, Olanda, Rusia și Italia, dar are parteneri și în Israel, Africa, SUA, Japonia.
Toată gama de mobilier poate fi văzută și comandată pe rusticbutique.ro și szelmob.ro