Home / Interviuri  / SARMEXIN mizează pe întâlnirea cu publicul

SARMEXIN mizează pe întâlnirea cu publicul

Deși majoritatea producției este destinată exportului pentru Germania, Austria, Anglia, Franța, politica actuală a companiei este reorientarea către piața românească. SARMEXIN participă la toate târgurile naționale, începând cu MOBILA EXPO și BIFE-SIM, iar la Salonul de Mobilă de la Sibiu, chiar la ambele ediții. În fiecare an vine cu noutăți pentru publicul consumator de mobilă clasică, pe care și l-a fidelizat prin măiestria cu care este prelucrată fiecare piesă de mobilier. În acest an, la BIFE-SIM, SARMEXIN a prezentat dormitorul și sufrageria ATENA, realizate din lemn masiv cu sculpturi în lemn de tei, care pot avea diferite culori începând de la alb porțelan, ivoar, pe nuanțe de nuc, de cireș.

 

 

ILEANA BLIDAR, director economic SARMEXIN: „Pentru iarna acestui an și pentru anul viitor avem planuri și mai mari. În perioada 18-23 noiembrie am participat la târgul MEBEL de la Moscova, după o absență de 6 ani. Am fost bine primiți de vechii colaboratori, dar avem și contacte noi. Anul viitor, în ianuarie, mergem la expoziția IMM Cologne, din Germania. Vrem să promovăm mobila românească de foarte bună calitate, să creștem exportul pentru firma noastră și să aducem plus valoare produsului românesc.”

 

 

SARMEXIN este unul dintre cei mai cunoscuți producători de mobilă din lemn masiv, cu sediul în Satu Mare. Produce mobilă de lux: dormitoare, sufragerii, holuri, canapele, grupe de colț, bucătării, camere de tineret, scaune, mese și jucării din lemn.

 

 

Cum arată produsele realizate de această companie puteți vedea pe sarmexin.ro

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT