Home / Design  / Salone del Mobile.Milano 2022: tendințe care ne vor remodela bucătăriile

Salone del Mobile.Milano 2022: tendințe care ne vor remodela bucătăriile

Târgul de Mobilă de la Milano celebrează designul în capitala italiană a stilului de 61 de ani, iar în 2022 nu s-a făcut vreo excepție. Festivalul, care s-a desfășurat până pe 12 iunie, a revenit în forță, după o pauză de trei ani din cauza pandemiei – iar publicul e mai încântat ca niciodată. Printre vizitatori s-a numărat și echipa H&G care a fost acolo pentru a observa cele mai noi modele de mobilier. Anul acesta s-a desfășurat târgul Eurocucina care alternează, o dată la doi ani, cu târgul de iluminat Euroluce. Evenimentul a prezentat o serie de inovații care se înscriu în tendințele pentru bucătăria viitorului.

 

6 TENDINȚE PENTRU BUCĂTĂRIE REMARCATE LA SALONE DEL MOBILE 2022

 

Acestea sunt tendințele pe care editorii H&G le-au observat la târgul din acest an – și iată și motivele pentru care e important să știți despre ele, oriunde v-ați afla.

 

CĂMARA ASCUNSĂ SUB BLATUL RETRACTABIL, DE LA POLIFORM

 

Producătorul italian de mobilier de bucătărie Poliform este renumit pentru capacitatea sa de a crea bucătării frumoase și incredibil de practice. Cea mai recentă inovație a lor este o cămară pop-up, ascunsă în blat. Modul de utilizare inteligentă a spațiului și crearea unei scheme optimizate, fără a sacrifica funcția, este o caracteristică importantă care va revoluționa ideea de cămară în spațiile moderne de toate dimensiunile.

 

 

Deep Shaker Move este un sistem modular retractabil pentru blatul insulei”, spune Poliform. „Poate fi echipat cu polițe și containere, precum și cu o hotă integrată. Suprafața superioară are același finisaj ca și restul bucătăriei, astfel încât să fie invizibilă.” „A fost o piesă remarcabilă la Salon și a atras multă atenție. Ceea ce ne place la această cămară retractabilă este că natura sa discretă și elegantă vă permite să ascundeți aparatele casnice și dezordinea, fără probleme”, spune Lucy Searle, redactor-șef al Homes & Gardens. „Atunci când nu este accesată, se încadrează în blatul de bucătărie pentru a crea un finisaj fluid. Prin apăsarea unui buton, aceasta se ridică fără probleme pentru a face ca tot ceea ce utilizați în mod regulat să fie ușor accesibil.”

 

 

DULAPURILE DE LA SCAVOLINI

 

De-a lungul ultimelor șase decenii, Scavolini s-a adaptat mereu la schimbarea gusturilor și a stilurilor, dar conceptul de bucătărie modernă văzut la Salon este unul dintre cele mai notabile. Noua lor bucătărie îmbină liniile masculine cu mânere capricioase, create de designerul venețian Luca Nichetto, pentru a reda cea mai puțin probabilă, însă foarte puternică, combinație a momentului. Brandul îmbină industrialismul brut cu formele mistice pentru a crea dulapuri care se fac remarcate în casele de orice stil. „Un alt element al bucătăriei, care iese în evidență, este reprezentat de polițele deschise, dispuse în adâncime, contrastante. Aceasta a fost o caracteristică pe care am văzut-o la majoritatea brandurilor de bucătărie, remarcabil fiind faptul că spațiile de depozitare sub forma de prisme deschise sunt folosite atât pentru depozitarea practică, cât și pentru expunerea decorativă”, spune Lucy Searle. „Scavolini este un brand care caută mereu să inoveze, fie în ce privește construcția dulapurilor, fie prin tehnologie”, adaugă Sarah Spiteri, șef de redacție al Homes & Gardens. „Pe lângă bucătăria cu aspect ludic proiectată de Nichetto, ne-a plăcut noua gamă care oferă integrarea Alexa.” (n.trad. Alexa este asistentul virtual personal instrumentat de Amazon pentru a facilita integrarea tehnologiei în bunurile de larg consum, în special în bunurile de folosință îndelungată și acceptarea și asimilarea tehnologiei de tip Internetul lucrurilor de către consumatori)

 

 

CUPTORUL DECORAT MANUAL AL LUI GULLO

 

Când producătorii de bucătării personalizate întâlnesc casa de moda toscană Aquazzura avem o potrivire perfectă – raiul designului. Rezultatul? Un cuptor superb, cu un design inspirat de o grădină secretă. Această colaborare vă invită să priviți aragazul celor de la Officine Gullo într-un mod nou, ludic – pentru că 2022 este anul în care te faci remarcat prin electrocasnicele tale. „Fiecare dintre aceste piese este pictată manual, așa că nu veți găsi niciodată două la fel”, spune Lucy Searle. „Dacă te uiți atent, poți vedea chiar și semne de creion în care artistul a făcut primele schițe. Officine Gullo mi-a spus că interesul pentru aceaste piese a fost mare și că mulți cumpărători au întrebat dacă acestea ar putea fi pictate personalizat. Acest lucru nu este disponibil în prezent, dar este o idee de urmărit.”

 

 

BLATURILE DE LA MARAZZI

 

Anul acesta am văzut multe idei noi și îndrăznețe de blat de bucătărie, de la marmură strălucitoare, luminată intern, până la prezența invizibilă a blatului. Cel mai recent material vine de la Marazzi, care experimentează cu suprafețe durabile, ce reproduc frumoasele vinișoare pe care le vedem la piatră autentică. Compania, cunoscută mai ales pentru plăcile sale ceramice, a prezentat, de asemenea, un blat integrat pentru mașina de gătit, care alimentează, în continuare, cererea de aparate „invizibile”, creând un aspect elegant și curat. „Marazzi arată exact ceea ce este posibil atunci când se lucrează cu imitație de piatră, prin finisajele incredibile, de impact”, spune Sarah. „Un alt element pe care l-am observat și care contribuie și mai mult la aspectul fluid a fost integrarea comenzilor aragazului în blaturi și în fronturile dulapurilor, așa cum se poate vedea la bucătăria creată de Steel Cucine” adaugă Lucy.

 

 

CURBELE DE LA CESAR CUCINE

 

Este timpul să vă regândiți preferințele pentru insula de bucătărie și să faceți loc ideilor Cesar Cucine. Insula neconvențională, cu linie curbată, ne-a atras atenția la Salone del Mobile și este ușor de văzut de ce aspectul este atât de captivant. Designul curge pe forme circulare similare, inclusiv în ce privește obiectele de iluminat și chiuveta, care accentuează curba insulei și aduc un aspect cu totul nou unui cadru deja modern. Sarah Spiteri a vorbit cu echipa de design Cesar Cucine, care a explicat că au fost „dornici de a utiliza muchii line pentru a crea o bucătărie veselă, unde să poți și socializa”, plecând de la observația că suntem cu toții atrași de mesele de sufragerie cu forme rotunde. „Curbele și cercurile au fost o adevărată temă la Salone din acest an, și nu doar în bucătării”, adaugă Lucy Searle. „Cele mai noi modele de canapele prezintă curbe și siluete incredibile, care îndulcesc proporțiile dreptunghiulare ale camerelor, iar acesta este un truc ușor de transpus în bucătării.”

 

 

CUPTORUL DE LA UNOX CASA

 

Unox Casa se impune ca lider în industria cuptoarelor cu specificații tehnice de top pentru un motiv întemeiat. SuperOven-ul lor face posibilă apariția bucătăriei cu caracteristici tehnice de nivel de restaurant într-un cadru casnic datorită funcțiilor sale speciale, pre-programate, care fac ca procesul de gătit să fie perfect. În timp ce designul său minimalist primește un punctaj superior în mod evident de la pasionații de design interior, abilitățile sale tehnologice rămân ascunse, astfel încât să vă puteți bucura de un cuptor puternic fără a modifica amenajarea interiorului. Acest cuptor este, cu siguranță, o investiție de valoare. „Ceea ce ne-a plăcut aici – și din ce am văzut în general la Salone – a fost atenția egală acordată formei și funcției.”

 

 

Sursa: homesandgardens.com

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT