Home / Promo  / România, în premieră, cu stand național la MOW, în Germania

România, în premieră, cu stand național la MOW, în Germania

Târgul MOW, lansat în 1984, este cea mai mare manifestare expozițională din Nord-Vestul Germaniei fiind reprezentat de 3 cuvinte cheie – producție de înaltă calitate, design original și stil de viață. Este o manifestare expozițională B2B, care se adresează în totalitate profesioniștilor și mediului de afaceri.  În acest an, a înregistrat o creștere importantă privind numărul de expozanți.  Au fost peste 510  expozanți din 41 de țări, comparativ cu anul trecut, când au participat 405 companii din 30 de țări, iar internaționalizarea a crescut cu 60%. După Germania, Polonia, Turcia, Țările de Jos, Italia, Danemarca și Franța au ocupat cele mai mari suprafețe din cele 17 hale ale Messezentrum Bad Salzuflen. Alte țări participante au fost Marea Britanie, Austria, Elveția, Serbia, Spania, iar cu standuri comune au fost Turcia, Bosnia-Herțegovina și România. Suprafața totală ocupată de târg a fost de 85.000 mp și s-a desfășurat în 17 hale. Târgul comercial B2B pentru industria de mobilă MOW a avut loc între 18 – 22 septembrie  2022.

 

În standul național al României, pe o suprafață de 532 mp, au expus 8 companii: BUCIN MOB, ECOMATRIX, FAMOS, QUADRA INVEST, LARIX MOBILA, LEMN PROD EX COM, MOBEX&COMPANY, SZEL MOB. Acestea au prezentat produse și colecții din categoria mobilierului  rezidențial, executat din lemn masiv, în stil modern și clasic contemporan, mese și bănci de grădină, precum  și mobilier tapițat: modele noi de scaune, fotolii, canapele. Lemnul masiv rămâne materia primă principală, iar produsele prezentate de firmele romanești s-au înscris în următoarele grupe și tipologii: piese singulare – mese și scaune din lemn masiv și combinații de lemn masiv cu metal finisat antichizat, scaune tapițate cu stofă, cu forme moderne, canapele și fotolii tapițate cu textile în culori pastelate – mobilier rustic antichizat, mobilă din lemn masiv din stejar, fag și rășinoase, cât și programe de camere de zi, sufragerii și mobilier de grădină (mese, banchete, precum și o căsuță modulară). Lemnul masiv a fost pus în valoare cu finisaje în culori cât mai apropiate de cele naturale, dar si în alte nuanțe, permițând perceperea texturii lemnului.

 

Având în vedere  potențialul pieței, firmele producătoare de mobilă participante la MOW preconizează că în urma contactelor realizate cu clienți interesați de produsele expuse vor încheia contracte importante în domeniul afacerilor cu mobilă, care să conducă la creșterea în continuare a exporturilor pe această piață dinamică. Vă reamintim că Germania ocupă în mod constant primul loc în exporturile de mobilă ale României, respectiv 18,4% din mobila exportată de noi.

 

Firmele românești au fost vizitate și au avut discuții cu 274 de reprezentanți ai unor firme din care, 209 au fost noi. Companiile care au vizitat standurile românești au fost din Germania, Belgia, Luxemburg, Olanda, Croația, Polonia, Danemarca, Austria, Italia, Grecia, Franța, Finlanda, Marea Britanie. În urma discuțiilor purtate, producătorii români de mobilă estimează încheierea de contracte în valoare de 1,67 milioane de euro.

 

Conceptul de promovare a fost Stil, Confort, Durabilitate – Mobila Românească și s-a axat pe punctele forte ale producției românești de mobilier: calitate, materie primă și materiale ecologice, finisaje inovative, valoare adăugată mare, alinierea la trenduri, varietate de produse și stiluri. Prezența cu continuitate a firmelor românești, la târgurile internaționale de profil, le permite acestora să adune informații reale despre cerințele pieței și să își mențină pozițiile câștigate. Prin efortul și priceperea lor, producătorii români care au expus în standul național la MOW Germania, precum și la alte târguri internaționale la care au participat, au valorificat foarte bine sprijinul financiar acordat de stat prin intermediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. Este cât se poate de justificată continuarea susținerii prezenței firmelor românești la ediția următoare a MOW, precum și la alte târguri internaționale de profil, cu finanțare de la bugetul de stat.

 

 

Articol realizat cu informații de la Gheorghe Chișe

Reprezentant APMR la MOW Bad Salzuflen

 

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT