Home / Industria Mobilei  / RESETAR M, 28 de ani în producția de mobilier de lux

RESETAR M, 28 de ani în producția de mobilier de lux

RESETAR M este o companie cu capital sută la sută românesc, o afacere de familie inițiată, dezvoltată și susținută din pasiune pentru meserie, pentru creația și producția de mobilier.

 

MIHAI REȘETAR, administrator RESETAR M: „În 1990, imediat după Revoluție, mi-am dat demisia și am zis: acum ori niciodată! Am cochetat un an și ceva cu tot felul de afaceri, după care, în ianuarie 1992 am deschis această firmă. Nu aveam nimic. Am început producția într-un garaj închiriat pe platforma pe care ne aflăm și astăzi. Mi-am cumpărat un strung de lemn, pentru ca știam să-l folosesc, doar lucrasem 17 ani în IPL Satu Mare. Am început deci singur, cu un strung și o rindea. Am realizat de la cozi de unelte până la candelabre, veioze, pe care, prin intermediul unor consăteni, le vindeam la export, mai precis pe piața din Ungaria. După o vreme au început sa vină comenzi mai mari și am fost nevoit să mă extind. Am cumpărat un atelier de 250 mp tot aici, pe aceasta platformă. În martie 1996 am licitat din nou și am extins producția în jumătate din halele pe care le avem acum. Am început să producem atât pentru piața internă, cât și pentru export. Făceam biblioteci din stejar, baruri, terase, scaune pentru fosta RDG, în care Germania Federală investea pentru reconstrucție și dezvoltare.”

 

MARIA REȘETAR, administrator RESETAR M: „Cu personalul a fost foarte greu la început. Pentru că încă existau fabrici mari, iar oamenii nu aveau încredere, nu aveau siguranță, credeau că noi, cei mai mici, nu putem rezista. Nu au venit specialiști să lucreze cu noi, așa că am angajat mulți tineri, la vremea respectivă de la școala profesională, pe care Mihai i-a pregătit. Doi dintre ei lucrează și acum.”

 

MIHAI REȘETAR, administrator RESETAR M: „În toate aceste neajunsuri este și un câștig. Oamenii care ni s-au alăturat au învățat meserie, unii au trecut de la o meserie la alta cum ar fi strungar, lăcătuș, sudor. I-am învățat și i-am calificat la locul de muncă. Acum avem o echipă bine închegată, de 115 oameni. ”

 

Nici RESETAR M nu a trecut prin timp fără spaima incendiului

 

În 1998 fabrica a luat foc. Dar afacerea a rezistat, datorită faptului că era asigurată, dar mai ales datorită investiției în oameni pe care proprietarii RESETAR M au făcut-o de-a lungul timpului. Fiecare dintre angajați a revenit la meseria de bază: lăcătuș, sudor, zugrav. Au ridicat fabrica din nou, cu banii pe care i-au primit din asigurarea la dezastre. În două săptămâni compania producea, astfel că clienții externi aproape că nu au simțit drama prin care trecuse compania românească.

 

MIHAI REȘETAR, administrator RESETAR M: „Am avut un colectiv foarte bun și am căzut în picioare.”

 

 

Ca orice afacere, compania a resimțit declinul economic din 2009, dar a depășit criza cu înțelepciune și inspirație, extinzându-și activitatea prin producția de mobilă clasică.

 

MIHAI REȘETAR, administrator RESETAR M: „Atunci am simțit că merge mai greoi. Lucram cu Olanda pe mobilier HoReCa. Colaboratorii noștri și-au redus comenzile la jumătate. Când am văzut ce se întâmplă, am înlocuit din mers. Am revenit la prima dragoste, mobila clasică, de lux, pe care o produceam la IPL. Și așa am putut accesa piața estică.”

 

Sub brandul NOBILIER – The Art Of Furniture –  participă la expozițiile internaționale de la Kiev, Viena, Budapesta, Sankt Petersburg, Moscova.

 

MIHAI REȘETAR, administrator RESETAR M: „60% dintre produsele noastre ajung în Rusia, Ucraina, Georgia, Armenia, Țările Baltice, Cehia, Ungaria, Belgia, Franța. Ponderea cea mai mare e Ucraina. Avem o piață sigură pentru că am ales un drum diferit. Ne-am axat pe comenzi speciale. Am creat un departament dedicat. Așa lucrăm pe Franța, pe Belgia, pe Țările Baltice. Ei trimit comenzi de biblioteci, bucătarii sau alte tipuri de mobilier, știind că orice bucătărie nu se potrivește în serie. La cele mai multe facem și proiectarea. Sunt și solicitări de producție pe designul clientului, dar noi venim în ajutorul lor și le spunem să accepte modificări, combinații, astfel încât să nu se încarce cu costuri inutile.”

 

 

Anul trecut RESETAR M a fost la MEBEL, Moscova, de unde s-a întors cu comenzi ferme, pe lângă clienții pe care îi are deja pe piața rusă.

 

 

În România, RESETAR M a înnobilat câteva zeci de hoteluri si pensiuni, printre ele aflându-se ASTORIA Satu Mare, ASTORIA Oradea, dar și locații din Timișoara. Pentru a se impune pe piața internă, RESETAR M creează colecții de mobilier dedicate, pe care le expune la târgurile de la Cluj și de la București. Anul acesta va participa la BIFE-SIM, unde va prezenta mobilă din lemn masiv elegantă, din categoria premium.

 

Tinerii familiei duc tradiția mai departe

 

Compania este administrată de proprietarii Maria și Mihai Reșetar, dar fiul cel mare, Bogdan, este directorul general, iar soția lui, Nora, e juristul companiei.

 

 

 

Am aflat povestea companiei RESETAR M chiar la ea acasă, în timpul vizitei pe care conducerea APMR și echipa Revista MOBILA au făcut-o la companiile membre din Nord-Vestul României.

 

Produsele companiei pot fi văzute pe resetarm.ro

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT