Proiectul DITRAMA, Managerul Transformării Digitale
Sectorul important al UE pentru mobilă, provocat de cea de-a patra revoluție industrială, are nevoie de profesioniști capabili să coordoneze companiile spre transformarea lor digitală.
Proiectul DITRAMA „Managerul transformării digitale: coordonând companii din domeniul mobilierului pentru implementarea strategiei lor de transformare digitală” își propune să ofere un curs on-line inovativ, formând manageri pentru a conduce cu succes această implementare în companiile de mobilă de-a lungul întregului lanț valoric. Managerul transformării digitale este profesionistul care va planifica, proiecta, ghida și verifica implementarea modificărilor necesare companiilor de mobilier pentru a se transforma și a se adapta la transformarea digitală.
Consorțiul, condus de Centre de Difusió Tecnològica de la Fusta i el Moble de Catalunya – CENFIM, Spania, cuprinde 12 instituții europene importante, inclusiv centre de cercetare, universități, companii internaționale de consultanță și alte asociații reprezentative din sectorul mobilierului. Facultatea de Ingineria Lemnului, afiliată la Universitatea Transilvania din Brașov (UTBv), este membră a acestui proiect.
Proiectul DITRAMA va dezvolta, în diferitele sale faze, rezultate care vor fi puse la dispoziția tuturor celor interesați. Dintre acestea, se pot enumera:
- definirea unui set de abilități specifice pentru Managerul de transformare digitală
- definirea unui curriculum și a materialelor informative necesare pentru instruirea acestui nou tip de manager
- dezvoltarea unui curs de formare multimedia interactiv, bazat pe o platformă de e-learning și compus din diferite module de învățare
- facilitarea dialogului între lumea educației, cercetării și afacerilor printr-o „Rețea națională Ditrama”, solicitată să valideze și să coordoneze proiectul în fiecare țară participantă.
Prima întâlnire a proiectului DITRAMA a avut loc la Barcelona, în februarie 2019, în vederea stabilirii coordonatelor unui proiect, cu durata de 3 ani (2019-2021) dedicat definirii noului profil profesional al Managerului de Transformare digitală pentru sectorul mobilei.
Parteneriatul DITRAMA a realizat un sondaj de opinie, pentru a identifica acele abilități tehnice și non-tehnice necesare managerului de transformare digitală, pentru a implementa cu succes transformarea digitală într-o companie producătoare de mobilier.
Rezultatele sondajului au fost analizate în cadrul unui workshop al experților DITRAMA, care a avut loc la Bruxelles în 27 iunie 2017. Au participat reprezentanți ai entităților partenere în proiect și experți externi invitați în mod special la eveniment pentru a aduce contribuții la definirea profilului și sarcinilor profesionale ale Managerului Transformării Digitale, precum și la proiectarea curriculum-ului. Workshop-ul a fost urmat în data de 28 iunie, de cea de-a doua întâlnire a proiectului DITRAMA, definind direcțiile viitoare ale proiectului: finalizarea Curriculum-ului și a resursei de formare pentru instruirea Managerului de Transformare Digitală.
Coordonatorul proiectului:
CENFIM – Centre de Difusiò Tecnologica de la Fusta i del Moble de Catalunya (La Sénia – Spania)
Parteneri:
- Aarhus Universitet (Aarhus – Danemarca)
- Woodwize (Bruxelles – Belgia)
- CETEM – Centro Tecnologico del Mueble y la Madeira de la Region de Murcia (Murcia – Spania)
- E.A. – European Furniture Manufacturers Federation based in Prague (Republica Ceha)
- AMIC – Associacio Agrupacio Moble Innovador de Catalunya (Barcelona – Spania)
- CFPIMM – Centro de Formação Profissional das Indústrias da Madeira e Mobiliário (Lordelo – Portugalia)
- FederlegnoArredo – Federazione Italiana delle industrie del legno, del sughero, del mobile, dell’illuminazione, dell’arredamento (Milano – Italia)
- OIGPM – Ogolnopolska Izba Gospodarcza Producentow Mebli (Warsovia – Polonia)
- Método Estudio Consultores – (Vigo – Spania)
- Hogeschool Gent – (Gent – Belgia)
- Universitatea Transilvania din Brasov (Brasov – Romania)
Pentru mai multe informații, puteți accesa: http://ditrama.eu/
Proiectul are un cont Twitter (#DITRAMA) şi Linkedin (#DITRAMA).
Sprijinul acordat de Comisia Europeană pentru elaborarea acestei publicații nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate fi trasă la răspundere pentru orice utilizare a informațiilor conținute în aceasta.
Articol realizat de Conf.dr.ing. Lidia GURAU
Pingback:Sondaj de opinie privind abilitățile necesare pentru un nou profil profesional - Revista Mobila februarie 5, 2020