Home / Industria Mobilei  / Polipol implementează sala de croit Lectra 4.0 pentru producția la comandă

Polipol implementează sala de croit Lectra 4.0 pentru producția la comandă

Inovația și Industria 4.0 stau la baza culturii de business a ambelor companii

 

După peste 20 de ani de colaborare, Lectra și Polipol și-au extins parteneriatul în Industria 4.0, pe parte de croit. Polipol a ales să includă sala de croit Lectra 4.0 pentru producția la comandă în propria sală de croit existentă. Polipol a fost un important partener de cercetare și dezvoltare în faza de dezvoltare a sălii de croit 4.0 pentru producția la comandă, asigurându-se că noua soluție va veni în întâmpinarea necesităților producătorilor de mobilier.

 

Sala de croit 4.0 pentru producția la comandă constă într-o platforma digitală de croit Lectra și soluția Virga® pentru croit țesături cu un singur strat. Împreună, acestea creează un proces de producție inteligent, care conectează toate etapele, de la procesarea comenzii până la croit. Tehnologiile din Industria 4.0 permit gestionarea complexității producției la comandă și elimina limitările care există în sala de croit.

 

Cu un flux digitalizat de date între sistemul ERP și departamentul de croit, Polipol obține un plus de transparență și control asupra întregului proces de producție. În acest fel, producătorul de mobilier tapițat poate face față cererilor tot mai mari de individualizare venite din partea clienților, poate satisface dorința acestora de a primi produsele într-un timp tot mai scurt și de a beneficia de calitate superioară la prețuri accesibile. Compania Polipol și-a propus să devină astfel mai agilă, să obțină un randament superior, să reducă costurile și să rezolve problema scalabilității.

 

 

„Pentru a sprijini dezvoltarea viitoare a companiei Polipol, avem nevoie de baze solide în inovație și de tehnologie de ultimă generație. Lectra este unul dintre partenerii-cheie în Industria 4.0 pentru modernizarea salii noastre de croit”, a afirmat Gerd Hemmerling, fondator și director executiv Polipol.

 

„Polipol și Lectra împărtășesc aceeași filosofie în materie de inovație: ambele companii își doresc să fie deschizătoare de drumuri în industrie. Implementarea, de către Polipol, a sălii de croit 4.0 pentru producția la comandă este un proiect reprezentativ pentru transformarea digitală din domeniul mobilierului tapițat și un alt punct de reper în strategia noastră privind Industria 4.0”, a spus Daniel Harari, președinte și director executiv Lectra.

 

Proiectul vizând Industria 4.0 vine după implementarea, de către cele două companii, a unui centru de competențe în domeniul pieii la fabrica Polipol din Wagrowiec, una dintre cele mai moderne fabrici pentru producția de mobilier tapițat. Centrul, care are opt mașini de croit Versalis de ultimă generație și 14 stații de digitalizare, este lider în materie de inovație în domeniul producției de mobilier tapițat.

 

Pe măsură ce industria trece prin schimbări radicale, strategia Lectra privind Industria 4.0 oferă soluții moderne care îi vor ajuta pe producători să le livreze clienților mobilierul într-un timp mai scurt, la costuri mai mici și cu mai multe opțiuni de personalizare decât până acum. După lansarea sălii de croit 4.0 pentru producția la comandă, Lectra a anunțat și alte oferte pentru 2019, pentru a duce și mai departe această strategie în industria mobilierului tapițat.

 

Despre Polipol       

        

Compania Polipol a fost înființată în 1990 în Lübbecke, Germania, iar din 2010, compania administrată de proprietarul său este condusă de la noul sediu din Diepenau, Germania. Cu peste 6.000 de angajați, Grupul Polipol se numără printre cei mai importanți producători de mobilier tapițat din Europa și este prezent la nivel mondial. Încă de la început, strategia Polipol de a-și dezvolta produsele inovatoare la o unitate din Germania și de a le produce apoi în Europa de Est a fost un succes.

 

Pentru mai multe informații, accesați site-ul www.polipol.com

 

Despre Lectra

 

Pentru companiile care insuflă viață în garderobele noastre, în interioarele autovehiculelor, în mobilier și multe altele, Lectra concepe tehnologii de calitate superioară care facilitează transformarea digitală a industriei lor. Oferta Lectra pune la dispoziția mărcilor, fabricanților și comercianților mijloace de la design la producție, asigurându-le respectul pieței și liniștea pe care o merită. Înființată în 1973, Lectra are în prezent 32 de filiale în întreaga lume și servește clienți din peste 100 de țări. Cu peste 1.700 de angajați, Lectra a raportat venituri de 333 de milioane USD în 2018 și este cotată pe bursa Euronext (LSS).

 

Pentru mai multe informații, accesați site-ul www.lectra.com

 

® Virga este marcă comercială înregistrată deținută de Lectra.

 

 

 

 

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT