Home / Industria Mobilei  / O poveste de succes neașteptată

O poveste de succes neașteptată

Când vine vorba despre industrii tradiționale și posibilitatea de a utiliza tehnologii specifice Industriei 4.0, profesioniștii – fie ei și dintre cei mai curajoși oameni de afaceri – privesc cu suspiciune imixtiunea noului în tradiție. Și totuși practica demonstrează că puțină tehnologie poate sprijini decisiv meșteșuguri sau domenii, care altfel, ar putea să apună din pricina nevoii de dedicare și exercițiu, pe care tinerii nu mai au grabnică aplecare să le deprindă.

 

 

Producția și livrarea de bere facilitată de cloud: Domeniul tehnologic: simulare HPC, adică simulare cu sisteme computerizate de înaltă performanță

 

 

Problemă și soluție

 

O micro-berărie sau o fabrică de bere artizanală produce bere la o scară mult mai mică decât fabricile de bere corporative. Pentru a reuși într-o piață atât de acerb competitivă, este important ca toată berea să fie produsă constant la o calitate superioară, astfel încât consumatorii cu discernământ și gusturi selecte să poată aprecia cu adevărat aroma unică a mărcii. Cele 15.000 de fabrici de bere artizanale din Europa reprezintă un sector important de producție format din IMM-uri. Unul dintre obiectivele lor cheie în ceea ce privește calitatea este să se asigure că produsele lor sunt consumate într-un interval de timp optim, când berea nu este nici nouă, dar nici excesiv de maturată (prea veche). Toate berile au caracteristici unice și acest interval de timp variază de la bere la bere. În cazul livrării către consumator, principiul prima produsă – prima vândută nu optimizează calitatea la momentul consumului. Pentru a optimiza calitatea, butoiașele trebuie să fie alocate în mod inteligent clienților, individual, astfel încât să ajungă să fie deschise și consumate la vârsta ideală pentru consum a berii. O astfel de optimizare a calității ar putea fi obținută printr-un software puternic de simulare a proceselor. Însă abilitățile de dezvoltare a software-ului nu sunt disponibile în fabricile mici de bere. Mai mult, fabricile de bere artizanale sunt adesea amplasate în zone îndepărtate, pentru a fi aproape de locul de  producție a ingredientelor berii. Prin urmare, un astfel de software de simulare ar trebui să fie accesibil în cloud, astfel încât să poată fi rulat practic de oriunde.

 

Rolul Centrului de Inovare Digitală (DIH/CID)

 

Supra-proiectul CloudSME (similar lui L4MS ca alocare în cascadă de fonduri pentru experimente de aplicare, dar derulat în perioada 2013-2016) a creat o soluție de simulare a proceselor care răspunde practic tuturor nevoilor fabricanților de bere artizanală, reunind toate abilitățile necesare într-un singur experiment. Pe baza cerințelor fabricii de bere Hobsons Brewery (fabricant de bere artizanală), Saker Solutions (IMM) împreună cu Simul8 Corporation (IMM), în calitate de DIH-uri (centre de inovare digitală) au dezvoltat o soluție cu cost redus (low-cost) de simulare a proceselor, bazată pe cloud, care permite producția și livrarea de bere optimizate la un preț accesibil.

 

Impact

 

Se estimează că această soluție va conduce pentru Hobsons Brewery la economii de peste 10.000 € pe an din reducerea cantității de deșeuri și a consumului de energie, precum și printr-o utilizare mai eficientă a recipientelor de bere (butoaielor), alături de scăderea costului de transport. De asemenea, este de așteptat ca un fabricant de bere artizanală, care reușește să fabrice produse mai fiabile să își îmbunătățească și vânzările, ceea ce va conduce la extinderea afacerii și la creșterea oportunităților de angajare în zonele rurale. La o preluare și implementare în proporție de 10% a noului serviciu bazat pe cloud de către toate micro-berăriile potențial interesate să își optimizeze producția și livrarea, acest lucru ar putea duce la economii de aproximativ 17 milioane € în acest sector economic și peste 200 de noi locuri de muncă în zonele rurale. Mai mult, dacă soluția va fi introdusă în procesele proprii de producție de minim 10% din micro-berăriile europene, cei doi furnizori de tehnologie estimează că impactul anual asupra afacerilor proprii va fi o creștere a profitului în jurul a 750.000 €, creând și în aceste două companii 6 noi locuri de muncă.

 

Utilizator final: Hobsons Brewery (IMM, Marea Britanie)

Furnizori de tehnologie: Saker Solutions (IMM, Marea Britanie) și Simul8 Corporation (IMM, Marea Britanie)

 

(Sursa poveștii de succes: „Enhancing the digital transformation of the European manufacturing sector The I4MS initiative – ICT Innovation for Manufacturing SMEs”, aprilie 2016,

https://ec.europa.eu/information_society/newsroom/image/document/2016-28/i4ms_2016_brochure_16580.pdf )

 

Traducere și adaptare poveste de succes I4MS: Andreea Paraschiv, coordonator Departament Proiecte europene, APMR

Citește si: De la experimente de aplicare la povești de succes

 

 

 

Review overview

POST A COMMENT