NORD ARIN funcționează la capacitate maximă în pandemie
Compania producătoare de lemn masiv din Piatra-Neamț funcționează la capacitate maximă și privește optimistă către viitor, pregătindu-se să încheie anul cu o creștere semnificativă a producției și a cifrei de afaceri.
Revista MOBILA: Cum faceți față pandemiei?
Viorel Crețu, CEO Nord Arin: „Este o criză de sănătate care ne afectează pe toți într-o anumită măsură, însă până acum nu am închis fabrica nici măcar o zi și suntem recunoscători că, în afara măsurilor de siguranță și igienă pe care fiecare companie a fost nevoită să le implementeze, lucrurile au mers foarte bine pentru Nord Arin anul acesta. Din fericire, compania nu a resimțit efectele pandemiei pe plan financiar.”
Revista MOBILA: Aveți comenzi? Ați restructurat activitatea sau lucrați cu motoarele turate? Cum evaluați producția față de aceeași perioadă a anului trecut?
Viorel Crețu, CEO Nord Arin: „A fost o perioadă în care parteneriatele cu clienții noștri de peste hotare au devenit mai solide și vin cu perspective mari de viitor. Vânzările de mobilier Nord Arin au crescut cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, produsele cu cele mai mari comenzi fiind mesele de dining, comodele TV și vitrinele. Anul acesta, am continuat procesul de dezvoltare tehnologică demarat în 2019 și am achiziționat noi utilaje de ultimă generație, ne-am extins echipa de producție și de management, iar ca urmare am înregistrat o creștere a productivității de 35%.
În paralel, pe piața locală ne creștem portofoliul de clienți din HoReCa, cu care colaborăm pe proiecte de amenajare și producție de mobilier custom-made pentru hoteluri și restaurante și suntem în curs de dezvoltare de noi parteneriate în zona de online, pentru a veni în întâmpinarea clienților noștri din România.”
Revista MOBILA: De unde cumpărați materia primă?
Viorel Crețu, CEO Nord Arin: „În ceea ce privește aprovizionarea cu materie primă, vorbim pe de o parte despre cherestea și bușteni, iar pe de altă parte, despre semifabricate – mai exact despre panouri de stejar. În momentul de față, colaborăm cu numeroși furnizori de bușteni și cherestea din zona de Vest a țării, cu care avem parteneriate pe termen lung, construite în timp și bazate pe încredere și profesionalism. Deși în momentul de față, nevoile noastre de cherestea sunt acoperite integral, suntem atenți la ce se întâmplă în piață și suntem deschiși către colaborarea cu noi potențiali furnizori, cu care putem lega o relație de durată.
Un obiectiv important pe care ni l-am propus pentru începutul anului viitor este stabilirea unui parteneriat solid pe partea de panouri masive lamelă continuă de stejar și cer. Suntem deja în discuții cu câteva companii de semifabricate, însă momentan ne menținem deschise opțiunile și continuăm căutările.”
Revista MOBILA: Ați identificat noi surse de achiziționare a lemnului?
Viorel Crețu, CEO Nord Arin: „Deși lucrăm foarte bine cu furnizorii actuali, nu neglijăm nici oportunitățile din afara granițelor. Așadar, inginerii noștri care se ocupă de extinderea rețelei de furnizori au început deja să prospecteze piețele externe în căutarea de noi surse de materie primă, având în vedere estimările noastre privind creșterea capacității de producție în anii următori.”
Revista MOBILA: Ce tip de material folosiți? Ce nevoi aveți în acest sens?
Viorel Crețu, CEO Nord Arin: „Mobilierul nostru este realizat din lemn masiv, material care este și va rămâne esența tuturor produselor Nord Arin. Toate piesele de mobilier care ies pe poarta fabricii noastre sunt realizate din lemn masiv de stejar, cu inserții de sticlă și cu accesorii metalice. În prezent, departamentul nostru de Cercetare & Dezvoltare studiază și testează noi materiale inovatoare și sustenabile, prietenoase cu mediul, care pot fi integrate cu succes pe produsele Nord Arin. Așadar, suntem în plin proces de prospectare a pieței pentru găsirea de parteneri pe această nouă categorie de materiale.”
Revista MOBILA: Cum estimați să încheiați anul 2020?
Viorel Crețu, CEO Nord Arin: „În ciuda unui an plin de provocări pe toate planurile, ne apropiem de finalul anului 2020 cu o creștere solidă a cifrei de afaceri, dar și cu o realizare binevenită, mai ales în contextul pandemiei globale, întrucât anul acesta am reușit să intrăm pe noi piețe din Europa și Africa, dar și să reluăm parteneriatul cu un colaborator mai vechi din Australia.”
Revista MOBILA: Ce planuri aveți pentru anul viitor?
Viorel Crețu, CEO Nord Arin: „Pentru 2021, pregătim deja concepte și colecții noi și ne propunem să ne extindem prezența pe piețele în care vindem deja produsele Nord Arin (SUA, Australia, Germania, Austria, Elveția, Polonia, Croația, Nigeria), dar totodată analizăm și noi piețe emergente de pe continentul asiatic.
Având în vedere că IMM Cologne 2021 a fost anulat, ne canalizăm toată atenția către participarea, în luna aprilie, la cea de-a 60-a ediție a Salone del Mobile, pentru care pregătim câteva concepte cu totul speciale. Avem încredere că această criză globală de sănătate se va ameliora până atunci, iar desfășurarea de târguri și evenimente de profil va reveni, treptat, la normal. După aceste vremuri tulburi, sunt convins că atât producătorii, cât și iubitorii de design din întreaga lume au nevoie să se reîntâlnească, să facă schimb de idei și să se încarce de frumos. Noi vom fi acolo să le prezentăm viziunea noastră asupra mobilierului viitorului.”
Mai multe detalii pe nordarin.com