Noi oportunități de carieră la Nord Arin în 2022
Compania producătoare de mobilier premium Nord Arin își propune extinderea echipei de ingineri și specialiști în industria lemnului și în 2022, având la început de an aproape 30 de poziții deschise la fabrica proprie din județul Neamț: proiectanți de mobilier, ingineri în industria lemnului și ingineri mecanici, operatori CNC și lucrători cu experiență în prelucrarea lemnului. Posturile se adresează atât studenților și absolvenților facultăților de profil, dar și celor care au mai lucrat în domeniu, pe CNC sau pe utilaje de prelucrare a lemnului.
În 2022, Nord Arin plănuiește extinderea capacității de producție și a portofoliului de produse, precum și dotarea fabricii cu echipamente și utilaje noi, iar această creștere trebuie susținută prin completarea echipei existente cu forță de muncă specializată deja în domeniu sau care dorește să urmeze o traiectorie profesională în industria mobilei, într-o companie românească cu perspective globale. Angajații Nord Arin beneficiază de un plan de carieră adaptat experienței, competențelor, înclinațiilor și obiectivelor lor profesionale, iar fiecare membru al echipei este direcționat către sectorul, departamentul sau proiectul potrivit, pe care își poate atinge potențialul maxim.
„Dincolo de pachetul de beneficii standard – care include, printre altele, abonament de servicii medicale la o clinică privată, transport gratuit sau bonusuri de performanță –, membrii echipei Nord Arin au numeroase oportunități de dezvoltare profesională”, spune Anda Tudor, Manager Resurse Umane în cadrul companiei. „Încurajăm toți colegii să-și descopere noi abilități, să-și perfecționeze competențele existente și să se formeze ca lideri, atât prin participarea la cursuri de specializare externe, cât și prin organizarea, la sediul companiei, de traininguri și cursuri săptămânale de leadership și dezvoltare personală.”
De asemenea, echipa de ingineri Nord Arin efectuează deplasări anuale la târguri internaționale de profil (târguri de design și mobilier, de accesorii, de utilaje ș.a.) și participă la teambuilding-uri și tabere de creativitate desfășurate bianual în diverse destinații din țară.
În 2022, Nord Arin continuă parteneriatele cu Universitatea Transilvania din Brașov și cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi și va organiza din nou vizite de studiu pentru studenți la fabrica companiei. În cadrul acestor vizite, studenții observă îndeaproape ce presupune un loc de muncă într-un mediu industrial real, învață despre activitatea companiei și viziunea axată pe design și inovație, schimbă idei cu designerii și inginerii Nord Arin și nu în ultimul rând, se informează și discută aplicat pe baza proceselor, a utilajelor și a tehnologiilor din fabrică, dar și despre perspectivele de carieră într-o companie producătoare de mobilier aflată în plină dezvoltare.
Dincolo de posibilitatea de a urma un program de internship în cadrul Nord Arin, studenții pot beneficia de sprijinul companiei pe partea de producție și de consiliere în execuție pentru realizarea proiectelor de licență sau de masterat, precum și a proiectelor cu care participă la concursuri de design naționale sau internaționale. Din dorința de a încuraja tinerii designeri de mobilier, Nord Arin se numără și anul acesta printre sponsorii Concursului Național de Design de Mobilier, organizat de APMR în perioada 01.03 – 25.09.2022.
Contact Departament Resurse Umane
tel. 0233.241.600
Articole despre NORD ARIN, AICI