Home / Design  / Mobilier minimalist influențat de grădinile chinezești și de insulele canadiene

Mobilier minimalist influențat de grădinile chinezești și de insulele canadiene

Terenul bucolic al insulei Fogo din Canada și grădinile amenajate ale Chinei au furnizat indicii pentru texturile pe care studioul din Toronto, Hi Thanks Bye, le-a inclus în această colecție de mobilier simplu din oțel.

 

Colecția O este seria de debut realizată de studioul Hi Thanks Bye, pe care duo-ul format din chinezul Stein Wang și canadianul Topher Kong a creat-o anul trecut.

 

 

Cei doi designeri au vrut să-și sărbătorească rădăcinile interculturale, așa că au căutat să se inspire din estetica tradițională a grădinii chinezești și frumusețea naturală a insulelor canadiene, cum ar fi Fogo.

 

„Ca studio în curs de dezvoltare, ne-am propus să creăm o colecție care să aducă împreună țara noastră de origine cu cea adoptivă”, au declarat autorii. „În acest scop, ne-am inspirat din amestecul unic de experiență culturală și academică pentru a interpreta ceea ce înseamnă mobilier pentru viața contemporană de pe ambele continente.”

 

 

Rezultatul este o colecție minimalistă care cuprinde un scaun de luat masa, o masă laterală, un scaun de bar, un lampadar și un panou de compartimentare a camerei, care se poate transforma într-o piesă de mobilier cu rafturi.

 

Tablele și tuburile din oțel laminate la cald, vopsite în culoarea deep forest green mată, formează structura pentru seria de șase piese, în timp ce textilele brute realizate manual oferă o textură contrastantă. Hi Thanks Bye a colaborat cu producătorii și meșteșugarii din China și Canada pentru a realiza materialele.

 

 

Efectul este exemplificat cel mai bine de lampa înaltă, subțire, care prezintă un cadru tubular acoperit parțial de fire din material verde, atașate deasupra sursei de lumină. Tot cu material textil verde sunt acoperite și elementele tapițate ale scaunului.

 

Smocuri de material în diferite nuanțe de verde fac covorul să arate ca iarba cosită. Numită Carpet OO, piesa a fost creată în colaborare cu designerul de textile Avis Ho din Toronto.

 

 

Pentru panoul de compartimentare, sunt utilizate două foi laminate la rece de tablă de oțel, găurite pe ambele părți. Orificiile au unele muchii rotunjite și sunt orientate vertical sau orizontal pe unitatea principală.

 

De asemenea, în colecție mai este o masă laterală rotundă, alcătuită dintr-un suport principal din oțel înclinat, susținut de un al doilea tub ce se înfășoară în jurul acestuia. Trei picioare tubulare înclinate sunt unite printr-o platbandă subțire de oțel pentru realizarea cadrului scaunului. Forma șezutului este rotunjită în plan orizontal în partea din spate și se curbează ușor înspre podea la partea sa din față, pentru a fi mai  confortabil.

 

 

Wang și Kong doresc să-și lanseze colecția într-o nouă culoare la Târgul de Design din Londra, în septembrie 2018 .

 

Sursa: dezeen.com

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT