MADERAS IMPEX, prima participare la expoziția de mobilă de la București
MADERAS IMPEX este o afacere de familie. Compania, înființată de doi frați, ingineri în prelucrarea lemnului, produce ferestre și uși din lemn stratificat, uși de interior din lemn masiv, uși placate, mobilier din lemn masiv. Activitatea firmei pornește de la prelucrarea primară, cu debitarea bușteanului și producția de cherestea, până la realizarea produselor finite.
Ing. dipl. Daniel Pustai, administrator MADERAS IMPEX: „Realizăm ferestre și uși pentru construcții încă din anul 1998. Putem spune că am fost primii producători de ferestre din lemn cu geam termopan. Lucrând foarte mult cu arhitecți, am continuat să producem aceste elemente pentru diferite proiecte. Pe lângă toate acestea, am început să realizăm și mobilier, folosind doar cherestea produsă de noi.”
În ceea ce privește producția de ferestre și uși, compania a executat multe proiecte ale unor instituții publice, dar și hoteluri și restaurante, precum și locuințe, situate din toată țara.
„În ultimii 5 ani, am lucrat la reconstruirea unui castel în Slovacia, unde am făcut tot ceea ce a fost din lemn, de la dușumea, uși, ferestre, am amenajat camerele cu mobilier rustic din lemn de rășinos și ornamente din arhiva Facultății de Industria Lemnului, la fel și ușile cu elemente specifice secolului al XIII-lea. A fost o lucrare foarte complexă în care am făcut absolut tot ceea ce se poate face din lemn”, ne-a spus administratorul firmei.
MADERAS a investit continu în echipamente pentru prelucrarea primară, pentru a nu duce lipsă de materie primă. Conducerea companiei susține că are mereu stoc de stejar, fag, frasin, rășinos.
Maderas, prima dată la BIFE-SIM
„Participarea la BIFE-SIM din acest an a fost una benefică, pentru că am avut vizitatori. Au venit oameni cu planuri de mese pentru Germania și Suedia. Ne-au cerut oferte pentru mese, scaune, obloane. În urma acestui târg am trimis oferte pentru o lucrare destul de mare”, ne-a explicat Daniel Pustai.
În curând, produsele MADERAS vor putea fi văzute în showroom-ul din atelierul situat în localitatea Prejmer din Brașov și pe noul site al companiei.