LEM’S înfrumusețează casele românilor, iată promisiunea pe care încercăm să o onorăm în fiecare zi
„În primele 9 luni ale lui 2016, am atins cifra de afaceri de 214 milioane de lei, în creștere cu 14% față de anul trecut. Suntem pe un trend crescător încă din 2009. Am continuat investițiile în extinderea rețelei de magazine și am inaugurat 7 noi showroom-uri LEM’S în țară, cu o valoare cumulată de 12 milioane de lei.
Produsele noastre sunt proiectate în special pentru piața din România – de aici și succesul lor în vânzări. Cel mai bun exemplu îl reprezintă cei peste 70.000 de mp de spațiu de expunere amenajat „ca la tine acasă” (rețeaua LEM’S), prin care producătorul de mobilă LEMET își întâmpină clienții cu produse realizate special pentru ei și după specificațiile lor. În plus, opiniile și comentariile clienților sunt consultate atât prin intermediul soluțiilor moderne, accesibile – rețelele de socializare gen facebook, cât și prin metodele clasice – chestionare completate direct în magazin.
Anul trecut a fost anul schimbărilor și în privința gamelor de produse: dormitorul Box, canapelele California, o gamă completă de scaune de birou, mese pliante, scaune din lemn masiv, refresh la toată gama de saltele (best seller!).
Noile game de produse și adresele showroom-urilor sunt disponibile pe www.lemet.ro”