Home / Focus  / Lansarea apelului de proiecte pentru producție de energie din surse regenerabile

Lansarea apelului de proiecte pentru producție de energie din surse regenerabile

Ministerul Energiei anunță lansarea apelului de proiecte pentru producție de energie din surse regenerabile (eolian și solar), cu un buget de 457,7 milioane de euro, cu finanțare prin PNRR.  Se pot depune aplicații în perioada 31 martie – 31 mai 2022!

 

Venim cu soluții reale și cu finanțarea necesară. Prin realizarea proiectelor finanțabile în cadrul acestei scheme de ajutor se urmăreşte creşterea cu aproximativ 950 MW a capacităţii instalate de producere a energiei electrice din sursă de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrat. Realizarea investițiilor înseamnă soluții pe termen lung pentru asigurarea energetică a țării noastre, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.

 

Ghidul Specific, care poate fi accesat pe site-ul ministerului Energiei, la rubrica ”Finanțări Europene – PNRR” (vezi aici: http://energie.gov.ro/pnrr/), are ca obiect sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate, cu termen de finalizare a proiectelor, respectiv conectare la rețea – luna iunie 2024.

 

Cui se adresează schema de ajutor de stat

 

Schema de ajutor de stat bazată pe procedură de ofertare concurențială se adresează microîntreprinderilor, întrepriderilor mici și mijlocii, cât și întreprinderilor mari, inclusiv întreprinderi nou înființate, constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărei naţionalitate o deţin, cu condiția înregistrării la ONRC în România, care au ca activitate înscrisă în statutul societăţii, principală sau între altele, activitatea privind producerea de energie electrică (în scopul comercializării și/sau consumului propriu în cadrul societății sau grupului de societăți), corespunzătoare diviziunii 35: “Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”, clasa CAEN 3511 – Producția de energie electrică și care au depus la Ministerul Energiei oferta în cadrul procedurii de ofertare concurențială pentru acordarea ajutorului de stat, înaintea demarării lucrărilor.

 

ATENȚIE! Prezenta schemă bazată pe procedură de ofertare concurențială se aplică numai instalaţiilor noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară.

 

 

Condițiile de eligibilitate

 

Beneficiarii schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) au personalitate juridică, sunt legal constituiţi în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărui naţionalitate o deţin cu condiția înregistrării la ONRC în România;
  2. b) au ca activitate înscrisă în statutul societăţii, principală sau între altele, activitatea privind producerea de energie electrică (în scopul comercializării sau consumului propriu în cadrul societății sau grupului de societăți), corespunzătoare diviziunii 35: ,,Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”, clasa CAEN 3511 – ,,Producția de energie electrică”;
  3. c) nu sunt în incapacitate de plată/ în stare de insolvenţă conform prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
  4. d) nu sunt în stare de faliment, lichidare, nu au afacerile conduse de un administrator judiciar sau activităţile lor comerciale nu sunt suspendate ori nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau sunt într-o situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;
  5. e) şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat;
  6. f) nu sunt declarați într-o situaţie gravă de încălcare a prevederilor legislaţiei privind achiziţiile publice şi/sau a obligaţiilor asumate printrun contract/acord de finanţare din fonduri publice;
  7. f) Solicitantul/reprezentantul legal al Solicitantului nu a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata;
  8. g) Solicitantul/reprezentantul legal al Solicitantului nu a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;
  9. h) nu fac obiectul unei decizii de recuperare neexecutate a Consiliului Concurenţei, a Comisiei Europene, a unui furnizor/administrator de ajutor de stat sau a instantei, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă;
  10. i) nu sunt întreprinderi în dificultate, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 18 din Regulament cu excepția situației prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. c, teza finală din Regulament.

 

 

Condițiile de eligibilitate a proiectelor

 

a) proiectul este implementat pe teritoriul României;

b) proiectul trebuie să vizeze una dintre următoarele acţiuni:

  1. realizarea capacităţilor noi de producţie a energiei electrice din sursă de energie eoliană, cu sau fără instalații de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat;
  2. realizarea capacităţilor noi de producţie a energiei electrice din sursă de energie solară, cu sau fără instalații de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat.
  3. c) Capacitatea instalată propusă pentru realizare prin proiect este mai mare de 0,2 MW pentru producția de energie electrică din surse eoliene și solare.
  4. d) Investițiile vor fi finalizate, respectiv instalate și conectate la SEN, inclusiv punerea în funcțiune până cel târziu la finalul trimestrului II 2024.
  5. e) Nu sunt eligibile proiectele care sunt propuse pentru a înlocui capacități mai vechi de producere energie din surse eoliene și solare și nici proiectele care vizează extinderea unor unități de producție de energie electrică.

 

Valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul schemei pe MW instalat este de maximum:

 

Energie eoliană

 

  • 1.300.000 Euro/MW- pentru capacități instalate între 0,2 MW (exclusiv) și 1 MW (inclusiv);
  • 650.000 Euro/MW- pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

 

Energie solară

 

  • 750.000 Euro/MW – pentru capacități instalate între 0,2 MW (exclusiv) și 1 MW (inclusiv);
  • 425.000 Euro/MW – pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

 

Ajutorul maxim care se poate acorda pentru un proiect de investiţii nu poate depăşi 15.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect de investiții.

 

Prin PNRR, componenta Energie beneficiază de o alocare de 1,62 miliarde euro.

 

Urmărește aici  ➡️ http://energie.gov.ro/pnrr/

 

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT