Inovare continuă pentru confort și sănătate, soluții prezentate de REHAU la BIFE – SIM 2021
Prezența REHAU la ediția din acest an a BIFE-SIM a adus în prim-plan gama RAUKANTEX, care aniversează o jumătate de secol de existență și care a cunoscut numeroase evoluții, atât în materie de funcționalitate, cât și în ceea ce privește varietatea designului canturilor. De asemenea, au fost prezentate suprafețele RAUVISIO, cu variantele Brilliant, Noir, Crystal, dar și colecția Noble Matt care a câștigat premiul Red Dot 2021, precum și gama de uși rulou RAUVOLET.
Dan Drosu, head of furniture solutions REHAU România: „Am decis să participăm anul acesta pentru că este un moment aniversar pentru noi, sărbătorim 50 de ani de când am început producția de canturi la nivel mondial, dar și lansarea noii colecții de suprafețe, RAUVISIO NOIR. Este un produs care aduce câteva inovații pe piața mobilei, fiind foarte rezistent la zgârieturi, temperatură ridicată și umiditate. Produsul reușește să îndeplinească cerințele clienților mai ales în zona aceasta de „trafic greu”, în care suprafețele sunt foarte mult solicitate cum ar fi: baruri, recepții sau zone deschise. Un alt aspect pe care produsul îl conferă este acela de design. Culorile sunt atractive și solicitate de către designeri și arhitecți. Pe lângă toate acestea, RAUVISIO NOIR vine si cu un grad de protecție pentru utilizatori. Suprafețele, dar și canturile au fost dezvoltate să aibă o protecție antibacteriană, ceea ce duce la utilizarea lor în zonele de grădinițe, spitale, clinici și laboratoare care necesită o protecție mult mai ridicată împotriva acestor germeni. În momentul de față avem o gamă de 12 nuanțe dintre cele care au fost cele mai solicitate, iar în funcție de dorințele clienților noștri putem extinde gama de produse.”
O altă noutate dezvoltată de REHAU sunt ușile rulou care sunt utilizate în zonele unde spațiul nu te lasă să folosești o ușă batantă. Acționarea se face manual, dar în schimb au o mare flexibilitate și adaptabilitate la spațiu. Produsele se pot vedea pe pagina REHAU, în secțiunea divizia de mobilă.
BIFE-SIM a continuat seria evenimentelor la care REHAU Furniture Solutions a fost prezentă în 2021. REHAU FS a organizat anul acesta, în mai multe țări din Europa, un turneu denumit FurniTour în cadrul căruia s-au organizat întâlniri în orașe importante. În România acest turneu se deruleaza la principalii parteneri REHAU.
Vedeți produsele pe rehau.com, facebook.com/romania.rehau
Mai multe articole despre REHAU, AICI