Industria românească de mobilă, în atenția publică
Observatorul Antena 1, Știrile PRO TV, Jurnalul TVR 1 și emisiunea „Banii, azi”, televiziunile de știri Digi 24, România TV, Antena 3, Realitatea TV, TVR info, dar și Radio EUROPA FM, toate publicațiile economice, precum și cele generaliste: Ziarul Financiar, PROFIT TV, Bursa, Financial Intelligence, Economica.net, Hotnews, G4Media.ro, Agerpres, Știripesurse.ro, Money.ro, Profit.ro, Newsweek.ro, Businessmagazin.ro ne-au fost aproape în această lună de campanie. Au reflectat situația în care se află industria mobilei, au informat publicul despre realizările acestui sector de activitate, dar și despre neajunsurile pe care le întâmpină astăzi din cauza instabilității economice și a crizei în care se află Europa.
Am organizat o conferință de presă, la data de 8 septembrie 2022, în care am explicat că industria mobilei este un contributor important în PIB-ul României, aportul său la echilibrarea balanței comerciale, fiind – în medie – de 1,5 miliarde de euro/an. Dar, din cauza lipsei de materie primă, a creșterii artificiale a prețului lemnului și a exploziei prețurilor la energie, devine necompetitivă. Se închid companii, se restructurează secții de producție, oamenii își pierd locurile de muncă, iar statul nu încasează bani din taxele lor.
Vezi aici detalii despre eveniment https://www.industriamobilei.ro/criza-fara-precedent-in-industria-romaneasca-de-mobila/, iar aparițiile media pot fi răsfoite aici.
Campania a continuat cu dezbaterea intitulată CUM SALVĂM INDUSTRIA ROMÂNEASCĂ DE MOBILIER ȘI DE PRODUSE DIN LEMN, unde au participat producători de mobilă, decorațiuni și accesorii, distribuitori de echipamente și utilaje și reprezentanți ai mediului academic, din toată țara, iar din partea autorităților statului au fost prezenți BARNA TÁNCZOS, ministrul Mediului, FLORIN SPĂTARU, ministrul Economiei, DIMITRIE – HORAȚIU CLEPAN, secretar de stat Ministerul Antreprenoriatului, ION CODRUȚ BÎLEA, director Fond Forestier ROMSILVA. Parlamentul României a fost reprezentat de senatorul STEFAN RADU OPREA, liderul grupului PSD. Evenimentul a marcat 30 de ani de existență a Asociației Producătorilor de Mobilă din România, dar și deschiderea Târgului Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii BIFE-SIM 2022, care s-a desfășurat în perioada 22-25 septembrie, în Pavilionul B2, ROMEXPO.
Vezi aici despre eveniment https://www.industriamobilei.ro/cum-salvam-industria-romaneasca-de-mobilier-si-de-produse-din-lemn/, iar aparițiile media aici.
Asociația Producătorilor de Mobilă din România a cerut declararea industriei de mobilă drept ramură economică strategică, pentru a putea fi implementate măsuri reale de susținere a acestui sector economic.
Mulțumim, jurnaliștilor români, pentru că au înțeles importanța industriei românești de mobilă și pentru cum ne-au reflectat în mass media, în ultima lună. Sperăm să ne rămână aproape, să susțină această industrie care își aduce major contribuția la echilibrarea balanței comerciale a țării.
Articol semnat de Nadina Nedelea Rus
Specialist în comunicare, jurnalist, coordonator campanie de comunicare APMR