Home / Industria Mobilei  / Împreună cu familia LEMET

Împreună cu familia LEMET

Sunt câteva familii, în industria mobilei, de la care ai mereu ceva de învățat. De la Familia Rizea învățăm continuu despre loialitate, prietenie, curaj, putere de muncă, despre cum să fii lider și nu șef, despre modestie.

 

 

Compania a aniversat anul trecut 30 de ani de existență, alături de toți angajații. Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, a fost însă nevoită să amâne aniversarea cu partenerii și colaboratorii. Marea petrecere a avut loc la data de 24 iunie anul acesta și a fost pe măsura așteptării.

 

Peste 300 de parteneri și colaboratori au fost ÎMPREUNĂ cu familia LEMET

Respectul, prietenia, admirația le-au fost împărtășite prin viu grai, într-o atmosferă de voie bună, întreținută de actorul Constantin Cotimanis și de neobositul Alexandru Rizea, fondatorul LEMET, inima acestei companii și sufletul petrecerii aniversare.

 

 

Punctul culminat a fost dezvelirea primului strung pe care a lucrat Alexandru Rizea și pe care nu-l mai pornise de 15 ani. Ca să demonstreze că nu a uitat de unde a plecat, ne-a fabricat, în direct, un picior de masă. A fost aplaudat la scenă deschisă de toți cei prezenți, pentru că meseria este brățară de aur, iar Alexandru Rizea a arătat că încă și-o poartă pe a lui.

 

 

La aniversarea a 30 de ani + 1, cum le-a plăcut să spună, reprezentanții companiei LEMET ne-au făcut un tur al fabricii. Am putut vedea cu ochii noștri de unde au plecat și unde au ajuns. Despre drumul LEMET către succes am scris AICI și nu ne vom repeta, vrem să marcăm doar ceea ce este, azi, și ce urmează, mâine. Pentru că, vorba fondatorului LEMET: „Imposibilul de ieri devine standardul de mâine!”

 

Producătorul de mobilă LEMET Câmpina – unul dintre cei mai importanți fabricanți de mobilă din România – este marcă sută la sută românească. Halele de producție se întind pe o suprafață de 41.000 mp utili construiți. În acest moment este gata și o hală nouă, pe trei nivele, cu o suprafață desfășurată de 8.500 de mp, unde va fi relocată producția de tapițerie. Pentru construcția noii hale investiția este de 3,5 milioane de euro, iar scopul acesteia este dublarea producției de tapițerie.

 

Pentru fabricarea produselor, compania folosește tehnologii de ultimă oră, înglobate în mai multe linii de producție complet automatizate pentru prelucrarea panourilor compozite din lemn, a lemnului masiv și finisarea acestora, linii proiectate și dezvoltate împreună cu partenerii. Inovația, calitatea produselor executate și productivitatea sunt primele criterii care stau la baza proiectării și alegerii noilor linii de fabricație. Toate utilajele respectă normele europene de Sănătate și Securitate a Muncii și Protecției Mediului. Fabrica dispune de 8 rampe de încărcare și de 96 de mijloace de transport. Investiția totală a fost de circa 55 de milioane de euro, mai puțin de 20% din această sumă fiind fonduri europene obținute pentru retehnologizare.

 

 

Cum cea mai importantă resursă o reprezintă oamenii, LEMET se mândrește cu peste 800 de angajați, număr care s-a dublat față de acum 10 ani. Dintre aceștia, 29 sunt persoane cu dizabilități, care s-au integrat foarte bine în Familia LEMET.

 

 

Încrederea este starea pe care vrea să o transmită, cu fiecare comandă, cei de la LEMET, iar românii, principalii consumatori ai produselor fabricate aici, par să fie convinși de asta. Compania are 104.000 de clienți/an, iar anul trecut 90.000 dintre comenzi au fost montate cu oamenii LEMET.

 

LEMET produce, în fiecare an:

 

Peste 10. 000 de bucătarii

13.500 de livinguri

14.000 de dormitoare

13.500 de unități de tapițerie

 

Compania și-a dezvoltat propria rețea de magazine. Deține 71 de showroom-uri, în 63 de orașe, 14 fiind magazine proprii. Sub brandul LEMS, aceasta a devenit cea mai extinsă reţea de magazine specializate în vânzarea de mobilă de calitate superioară. În acest moment este în construcție un nou showroom, în Câmpina, care va avea 2 nivele și o suprafață de 3.000 de mp. Investiția în noul showroom se ridică la 2,9 milioane de euro.

 

Create pe principiul „Expoziția de mobilă din orașul tău”, magazinele LEMS transmit o stare de spirit: Buna dispoziție de acasă!

 

Produsele pot fi văzute pe lemet.ro și în rețeaua de magazine LEMS

 

Mulți ani ÎMPREUNĂ!

 

 

Articole despre LEMET, AICI  

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT