Home / durabilitate  / HS Timber Group a plantat 10 hectare de pădure pe o fostă pășune degradată

HS Timber Group a plantat 10 hectare de pădure pe o fostă pășune degradată

„Pentru că ne gândim la viitor și la generațiile următoare, sperăm și vrem să dăm o șansă în plus naturii,” a spus Alexandru Agache, directorul fabricii de panel HS Baco Panels din Comănești, firmă care face parte din HS Timber Group. „Inițiativa va continua aici în primăvara anului viitor când vom planta 8 hectare.”

 

Alexandru Agache

Alexandru Agache

 

HS Timber Group a încheiat un parteneriat strategic cu Fundația Pădurea de Mâine pentru a implementa împreună proiectele sociale și de mediu care promovează dezvoltarea responsabilă a pădurilor din România, în beneficiul comunităților locale.

 

Suprafața proaspăt reîmpădurită aparține Obștii Composesorat „Salina” din Târgu Ocna, asociația micilor proprietari de pădure locali care și-au primit înapoi terenurile deținute de înaintași în perioada interbelică. Ca și în alte cazuri, terenul este o fostă pășune degradată care a fost trecută în fondul forestier pentru reconstituirea proprietății Obștii.

 

În anii 1980 au mai fost încercări de regenerare a terenului, dar solul erodat și sărăcit și pășunatul intensiv din zonă au afectat grav puieții plantați atunci. Pentru plantația de anul acesta, Fundația Pădurea de Mâine a contractat un studiu pedostațional care a determinat cea mai bună formulă de împădurire, respectiv 75% pin, 25% amestec de foioase (paltin și frasin de munte). În total au fost plantați acum aproximativ 40.000 de puieți.

 

Plantația a fost îngrădită și va fi îngrijită până la instalarea stării de masiv

 

Pentru a se opri pășunatul accidental și a ține departe și erbivorele sălbatice, întreaga plantație a fost înconjurată cu un gard din stâlpi de beton și plasă de sârmă. Perimetrul îngrădit are mai bine de 2,6 km lungime și include și parcela care va fi regenerată în primăvara anului viitor.

 

Pentru lucrările de pregătire a terenului și plantația efectivă a fost contractată o firmă cu experiență. „Din păcate, nici anul acesta nu a fost posibil să organizăm plantarea cu voluntari”, spune Mihail Caradaică, directorul executiv al Fundației Pădurea de Mâine. „Dar sperăm ca din primăvară să putem face această bucurie comunității. În total, aici vor fi regenerate 17,9 hectare de pădure.”

 

Bogdan Ababei

Bogdan Ababei

„Nu poate fi ceva mai nobil decât să plantezi copaci la umbra cărora să speri să te adăpostești tu,” spune Bogdan Ababei, director de vânzări la HS Baco Panels. „Facem ceva pentru copiii noștri, pentru generația următoare. Un munte a prins viață aici.”

 

Lucrările de regenerare vor fi continuate cu monitorizare și lucrări specifice timp de cel puțin trei ani, până la instalarea stării de masiv, când coroanele tinerilor arbori se ating iar aceștia se pot dezvolta independent de ajutorul omului.

 

 

 

Fundația Pădurea de Mâine plantează un milion de puieți

Prin programul de reîmpădurire, Fundația Pădurea de Mâine vine în sprijinul proprietarilor de suprafețe de fond forestier cu dificultăți de regenerare, care nu dețin resursele pentru reîmpădurire. Programul este dezvoltat în parteneriat cu Asociația Administratorilor de Păduri și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Obiectivul programului este plantarea unui milion de puieți. Lucrările de întreținere și monitorizare vor continua timp de cel puțin trei ani pe fiecare plantație, pentru instalarea cu succes a vegetației forestiere.

 

De la lansarea proiectului Pădurea de Mâine în toamna anului 2017, au fost plantați 797.000 de puieți pe 186 ha de teren din 9 județe ale țării.

 

Orice proprietar privat de păduri sau unitate administrativ-teritorială din România poate aplica pentru a participa la Pădurea de Mâine cu un proiect de reîmpădurire.

 

Mai multe informații despre cum puteți înscrie un proiect se găsesc pe padureademaine.ro

 

 

Mai multe articole despre HS Timber Group, AICI

 

 

 

 

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT