Geladi va avea un stand impresionant la BIFE-SIM 2025, unde își va prezenta noile produse și colecții
Într-un spațiu de peste 200 de mp, amenajat modern, compania Geladi va expune la BIFE-SIM 2025 nu doar saltelele pentru care este recunoscută în toată țara, dar și nenumărate materiale și accesorii necesare producției de tapițerie.

„Vom prezenta noi colecții de saltele, dar și o colecție diversificată de arcuri pocket. Dacă până anul trecut făceam doar o gamă-două de arcuri pocket, astăzi suntem capabili să producem mult mai multe modele, înălțimi, dimensiuni, pe zone de confort. Iar noutatea pe care o vom promova va fi producția de sârmă. Este o investiție de 4,5 milioane de euro”, ne-a explicat Gelu Popa, administratorul Geladi.
„Pe lângă colecțiile consacrate, Geladi va aduce, în premieră la BIFE-SIM 2025, o saltea care să ne amintească de copilărie. Vrem să ne gândim la bunicii noștri, la paturile din casele lor, care vor fi reinterpretate, desigur, cu materialele și designul anilor în care ne aflăm”, ne-a spus Sorin Ifrim, directorul executiv al companiei.
Geladi este o companie românească specializată în producția de saltele și a componentelor pentru industria mobilei tapițate, activă de 24 de ani. Saltelele Geladi sunt comercializate prin intermediul magazinelor mici de mobilă, dar și cu ajutorul celor care realizează mobilă la comandă pentru mediul rezidențial și HoReCa.
Cifrele companiei
- peste 3000 de saltele/lună
- 160 de angajați
- fabrică extinsă pe 6 ha
„De 24 ani ne dezvoltăm sănătos, natural. În primele 5 luni ale anului, am înregistrat o creștere, sperăm să menținem trendul. Noi, ca să rezistăm, facem investiții an de an, în utilaje, echipamente sau hale, dezvoltăm noi produse și colecții. În viziunea noastră chiar și cel mai bun produs poate fi îmbunătățit. Cea mai mare parte a producției noastre merge pe piața internă, dar ne căutăm și parteneri externi, deocamdată pe piața germană”, susține Gelu Popa.
Planuri de viitor și noi investiții
Geladi a investit și în panouri fotovoltaice, reducându-și amprenta de carbon și acoperind, aproape în totalitate, necesarul de energie pentru producție.

„Vrem să dezvoltăm producția de sârmă. Momentan am instalat o line, dar infrastructura halei, incluzând fundația, instalații de răcire și electrice, permite încă 2 linii de producție. În 2-3 ani vrem să producem la nivel maxim, să intrăm bine pe piață cu producția de sârmă, să creștem și producția de arcuri și să ieșim și la export. Iar următoarea investiție va fi o nouă hală pentru producția de burete”, ne-a mai spus proprietarul afacerii.


Compania oferă o gamă completă de materiale necesare în secțiile și atelierele de tapițerie, precum stofe, imitație de piele, articole de feronerie, accesorii pentru canapele, spume poliuretanice, vatex, pânză nețesută tip TNT, somiere etc. Are reprezentanță în peste 30 de județe din România, deține flotă proprie și echipă de agenți de vânzări.
Vă așteptăm, între 18 și 21 septembrie 2025, la BIFE-SIM, Evenimentul care Reunește Comunitatea Industriei de Mobilă din România!
Articole despre GELADI, AICI


