Home / Industria Mobilei  / Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi 2023

Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi 2023

Avem lemn, dar nu mai avem cumpărători

 

Volumul de lemn pe care Romsilva îl pune pe piață depășește nivelul de absorbție. Regia se confruntă cu situația de creștere a stocurilor, a afirmat Adrian Băban, reprezentant al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, la ediția a VII-a a Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi, eveniment organizat de Asociația Industria Lemnului –  PROLEMN, marți, 12 decembrie 2023. 

 

„Anul acesta avem o problemă pe care n-am mai întâlnit-o până acum. Inclusiv bușteanul de stejar nu are căutare în piață, lucru care nu s-a prea mai întâmplat, adică să cadă toate speciile. La momentul ăsta, volumul pe care îl pune Romsilva pe piață este peste nivelul de absorbție al pieței. Suntem în situația de creștere a stocurilor. Probabil că sfârșitul anului ne va prinde cu niște stocuri care nu ne aduc avantaje. Dimpotrivă, ne aduc o sarcină economică pentru că avem lemn nevalorificat”, a explicat Adrian Băban.

 

Lipsa cererii din partea industriei de lemn este efectul prețurilor prea mari

 

„La prețul de 110-120 euro pe metru cub pentru bușteanul de fag și de molid, evident că nu există cerere, pentru că prețurile astea sunt ieșite din piață. Dacă prețul ar fi la 80 euro, așa cum este în Slovacia şi în Germania, iar la bușteanul de rășinoase dacă ar fi 80-90 euro, ar exista cerere foarte mare din partea industriei. Există o elasticitate a cererii în funcție de preț. În momentul în care prețul este cu 40% mai mare fată de normalitate, evident că dispare cererea din industrie, că industria se duce în cap. Dacă ne ducem în piață pe lemn de foc o să vedem că în sudul României și peste tot în țară lemnul de foc este la 600 – 800 de lei metrul cub, un preț dublu față de prețul lemnului de foc în Germania, la drum auto”, a menționat Cătălin Tobescu, președintele AIL- PROLEMN.

 

Prețul este atât de mare în România, din cauză că nu este un echilibru între cerere și ofertă.

 

„Dacă statul ar evalua impactul scăderii producției în industria lemnului, ar regăsi o scădere directă a PIB-ului cu 0,5 % ajungând până la 1 % dacă luăm în considerare impactul indirect și indus si implicit scăderi ale veniturilor la bugetul statului intre 500 milioane euro până la 1 miliard de euro”, a mai spus Cătălin Tobescu.

 

Industriile bazate pe lemn contribuie, direct și indirect, cu 3 miliarde de euro la bugetul de stat, conform studiului realizat de PwC, la comanda PROLEMN.

 

 

Prețul este dat de piață, nu de regie, a argumentat, din nou, reprezentantul ROMSILVA

 

„Umblați prin satele României, cu puțină atenție și vedeți ce lemn este în fața caselor. De foarte multe ori sunt bușteni care pot să meargă la gater foarte simplu. Ori, dacă această nevoie a populației de a se încălzi, de a-și asigura un trai decent, nu este asigurată altfel, presiunea asupra acestei resursei de lemn va fi foarte mare, iar anul trecut a fost și în panică: Ucraina, gazul, toată lumea a cumpărat, toată lumea și-a dat drumul la sobe, s-au făcut stocuri”, a replicat Adrian Băban.


Statul trebuie să verifice ca producătorii de mobilă, cei care aduc cea mai mare valoare lemnului, să poată achiziționa lemn la prețuri corecte, iar prețurile să nu fie distorsionate de diverse interese ale unor grupuri.

 

„Realitatea este că în ultimii ani importăm foarte mult, pentru că lemnul adus din import este mai ieftin decât vindeți dumneavoastră. Ne-a scăzut producția cu aproape 25% pe primele nouă luni ale acestui an, față de anul 2019. Este enorm. Știți foarte bine că industria mobilei aduce un excedent la balanța comercială a României de 1,5 miliarde de euro, în medie. Anul trecut a adus 1,3 miliarde de euro. Deci, cine a pierdut? Statul român. Industria mobilei exportă 90% din ceea ce produce. Asta înseamnă că avem cerere externă, dar noi nu putem modifica prețul clienților noștri cât de des modificați dvs. prețul la materia primă. Producătorii de mobilă respectă toate regulile și plătesc toate taxele către acest stat. Statul trebuie să facă ceva, să verifice ca ei să aibă prețuri corecte la lemn și prețurile să nu fie distorsionate de diverse interese ale unor grupuri. Nu mă refer la grupuri politice”, a spus Nadina Nedelea Rus, director executiv al Asociației Producătorilor de Mobilă din România.

 

 

Declarațiile au fost făcute la cea de-a VII-a ediție a Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi, care a avut loc la data de 12 decembrie, la București. Obiectivul principal al Forumului este de a dezvolta o largă platformă de dialog pentru a identifica și propune politici publice în contextul elaborării noului Cod Silvic, pentru a valorifica potențialul enorm al lemnului din păduri gestionate durabil, de a susține creșterea economică, dezvoltarea zonei rurale și securitatea energetică, în contextul obiectivelor verzi de mediu și climă.

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT