Evenimentele anului 2021
60 dintre companiile membre APMR au trimis propuneri pentru târgurile internaționale ale anului 2021
În urma consultării cu firmele interesate de expozițiile internaționale ale anului viitor, Asociația Producătorilor de Mobilă din România a întocmit LISTA DE PROPUNERI și a transmis-o spre aprobare Consiliului de Export și Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri:
- IMM Cologne, Germania, 18 – 24 ianuarie 2021
- Salone del Mobile Milano, Italia, 13 – 18 aprilie 2021
- ICFF New York, SUA, mai 2021
- INDEX Dubai, 30 mai – 2 iunie 2021
- Maison & Objet Paris, Franța, septembrie 2021
- Meubelbeurs Brussel, Belgia, noiembrie 2021
- MEBEL Moscova, Rusia, noiembrie 2021
- INTERZUM Koln, Germania, 4 – 7 mai 2021
IMM Cologne, 18 – 24 ianuarie 2021
Organizatorii Imm Cologne au anunțat că manifestarea expozițională va avea loc în perioada 18 – 24 ianuarie 2021, iar pentru România propunerea de locație este în Hall 5.1. Rugăm firmele interesate să depună documentele de înscriere.
7 dintre companiile membre au rezervat deja 200 mp de spațiu suplimentar, față de suprafața care va fi alocată cu finanțare de la bugetul statului. Vorbim despre firmele Ecomatrix, Famos, Design for Life, Lemn Prod Ex Com, Montana Campeni, Szel Mob, Laitza.
Ediția din ianuarie 2020 a Imm Cologne a fost singura manifestare expozițională din acest an la care România a fost reprezentată cu stand național
Cele 24 de companii românești prezente la IMM Cologne au fost vizitate de 1.130 firme, din care 908 pentru prima oară. Cei mai mulți vizitatori au fost din Germania, Țările de Jos (Olanda), Belgia, Anglia, Franța, Italia, Austria.
EVENIMENTELE ANULUI 2020 AU FOST AFECTATE DE MĂSURILE DE PREVENIRE A INFECTĂRII CU COVID-19
Pandemia a avut consecințe dramatice în ceea ce privește promovarea produselor românești de mobilier pe piețele externe. Au fost anulate manifestările internaționale care ar fi trebuit să aibă loc în perioada martie – mai 2020, iar companiile românești, ca și alte firme din întreaga lume, au ratat întâlnirile cu publicul profesionist la cel mai înalt nivel.
Salone del Mobile.Milano, amânat pentru aprilie 2021
Salonul Internațional de Mobilă Milano rămâne vârful de lance al designului pentru orice produs, fiind un promotor al eleganței și bunului gust. Ediția cu numărul 60 a fost reprogramată pentru perioada 13 – 18 aprilie 2021. 17 companii românești se înscriseseră la evenimentul din acest an, pe cei aproape 600 de mp rezervați la Milano.
ICFF New York, reprogramat pentru mai 2021
Și întâlnirea din luna mai cu publicul american a fost ratată anul acesta. Pentru cei 297,4 mp rezervați de Asociația Producătorilor de Mobilă din România la INTERNATIONAL CONTEMPORARY FURNITURE FAIR , care trebuia să se desfășoare în perioada 17 – 20 mai 2020, în Statele Unite ale Americii, se înscriseseră 11 producători români de mobilier. Organizatorul american a anunțat că manifestarea a fost amânată pentru 15 – 18 mai 2021.
Maison & Objet Paris, în variantă digitală
Târgul internațional bianual de decorațiuni și mobilier de la Paris este expoziția care se adresează profesioniștilor și dă tonul în amenajările interioare, aducându-i împreună pe unii dintre cei mai reprezentativi designeri din lume. Ediția din acest an nu va fi organizată însă în formatul tradițional, ci va fi pusă la dispoziție o platformă digitală, unde firmele își pot prezenta produsele, cu înscriere directă la organizator. Următoarea ediție a Maison & Objet este programată în perioada 22 – 26 ianuarie 2021.
Meubelbeurs Brussel, 8 – 11 noiembrie 2020
Organizatorii Meubelbeurs Brussel, eveniment cu o tradiție de 83 de ani, anunță că târgul din 2020 va avea loc așa cum a fost stabilit, între 8 și 11 noiembrie, pe o suprafață de 66.000 de mp. Participarea companiilor românești se va putea organiza în funcție de condițiile impuse la momentul respectiv.
Mebel Moscova, 23 – 27 noiembrie 2020
Și organizatorii ruși păstrează încă data de desfășurare a manifestării de la Moscova. Participarea companiilor românești de mobilă la târgul internațional din Rusia a fost reluată în anul 2018, după o absență de 4 ani, datorită Asociației Producătorilor de Mobilă din România și Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și s-a realizat cu sprijin de la bugetul de stat, prin Programul Național de Promovare a Exporturilor. Pentru ediția din acest an și-au exprimat interesul 8 firme, respectiv Amik Wooden Toys, Mark Oliver, Ecomatrix, Moderom Style, Mozaic Vitralii, Regallis Interiors, Simex Design, Wood&Furniture Contract.