Liceului Tehnologic Curtea de Argeş și-a schimbat denumirea în Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”. La festivitatea care a avut loc la data de 7 septembrie a participat și Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României.
Evenimentul, plin de emoţie, a început în faţa liceului cu primirea ASR Principesa Maria a României cu flori şi tradiţionala pâine cu sare, prezenţi fiind primarul oraşului Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, inspector şcolar general adjunct prof. Mihaela Crişan, directorul liceului prof. dr. ing. Andrei Grigorescu, Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România, corpul profesoral al liceului, directori ai instituţiilor de învăţământ şi de cultură din oraş, numeroşi invitaţi.
După dezvelirea panoului cu noua denumire a liceului, sărbătoarea a continuat în sala festivă a liceului cu intonarea Imnului Regal. Ȋn mesajul de deschidere, prin luările de cuvânt ale gazdelor, s-a evocat importanţa oraşului Curtea de Argeş, de-a lungul istoriei, prima capitală a Ţării Româneşti, devenit apoi primul Oraş Regal al României. A urmat un material video în care s-a arătat contribuţia Regalităţii la dezvoltarea şi modernizarea României. Cu mare emoţie s-au amintit cuvintele Maestăţii sale Regele Mihai I al României rostite în Parlamentul României: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noşti, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”. Evenimentul a continuat cu vizitarea liceului, a sălilor de curs şi a remarcabilului Muzeu al Istoriei şi Civilizaţiei Lemnului, obiectiv unic în rândul liceelor tehnologice cu profil de exploatarea şi prelucrarea lemnului. S-a remarcat impresia deosebită pe care a lăsat-o corpul profesoral al şcolii gazdă: doamnele şi elevii au îmbrăcat frumoase costume naţionale din zona Argeşului; domnii au venit îmbrăcaţi în costume sobre, elegante, demne de încărcătura evenimentului.
ASR Principesa Maria a României, neascunzându-şi emoţia, a fost profund impresionată de sobrietatea acestui eveniment, de căldura cu care a fost înconjurată de cei prezenţi pe parcursul vizitei, menţionând acest lucru în Cartea de Onoare a Liceului Tehnologic „Regele Mihai I”.
Material realizat de prof. dr. ing. Andrei Grigorescu, directorul Liceului Tehnologic „Regele Mihai I” – Curtea de Argeş