Este mobilierul compostabil viitorul designului durabil?
Chiar dacă poate suna ciudat la prima vedere, mobilierul compostabil sau biodegradabil ar putea fi o idee salvatoare în lumina progresului recent în direcția designului durabil. Luând în considerare conceptul de mobilier ecologic, Jonsara Ruth are în vedere lemnul. Co-fondatorul și directorul de design al Healthy Materials Lab (n.trad. Laboratorul Materialelor Sănătoase) din cadrul Școlii de Design Parsons spune că aceasta ar putea fi cea mai simplă formă de mobilier biodegradabil, „cea cu care toată lumea este familiarizată”, adaugă ea. Crescând din pământ, lemnul se poate, la fel de ușor, degrada, ca să revină înapoi în pământ, hrănind următoarea generație de plante. De fapt, exact asta ar trebui să facă.
Când problema se pune în acest fel, rama patului, masa sau dulapul nu rămân doar piese estetice de decor, ci ar putea deveni începutul unei revoluții a mobilierului compostabil. „Noi îi spunem lemn, îi spunem cadru, îi dăm tot felul de denumiri, dar, la nivel molecular, este doar celuloză vegetală. Este o plantă și se degradează bio.”
Termenul de „mobilier compostabil” pare futurist, dar nu este. „Este nevoie de un nou mod de gândire, care, de fapt, este un mod tradițional de gândire”, spune Elise McMahon, fondatoarea LikeMindedObjects. „Ceea ce ne pare nou acum este, de fapt, modul în care lumea a funcționat până la Revoluția Industrială.” Elise creează, prin LikeMindedObjects, obiecte de decor, mobilier, îmbrăcăminte și accesorii cu scopul de a promova sisteme sustenabile, circulare.
Proiectarea mobilierului realizat dintr-un singur tip de material
Dacă o piesă de mobilier este sau nu biodegradabilă depinde de un singur lucru: materialul din care este fabricată. „O strategie pentru mobilierul biodegradabil sau reciclabil este ca acesta să executat dintr-un singur material”, explică Elise. Multe materiale, cum ar fi lemnul, pot fi ușor reciclabile sau compostabile atunci când sunt doar ele în alcătuirea mobilierului. Cu toate acestea, atunci când este combinat cu alte materiale, așa cum sunt atât de multe piese de mobilier, produsul își pierde capacitatea de a se descompune.
De exemplu, motivul pentru care, în acest moment, o mare parte din mobilierul nostru din lemn nu este biodegradabil ar fi tocmai pentru că este acoperit cu finisaje sintetice, cum ar fi poliuretanul. „Practic, ceea ce faci este să-l acoperi în plastic, ceea ce îi încetinește capacitatea de a se descompune”, spune Jonsara. Cu toate acestea, dacă produsul ar fi acoperit într-un ulei pe bază de plante, cum este cel din semințe de in sau uleiul de tung (n.trad. un ulei sicativ folosit pentru verniuri, cunoscut și ca ulei de lemn de China), problema poate dispărea într-o zi. Model No., o companie de mobilă cu sediul în Oakland, California, folosește pentru finisajele proprii bio-rășini care se degradează cu ușurință în timp (dacă produsul suport este îngropat). Jeffrey McGrew, CTO (n.trad. director tehnic) și co-fondator al companiei, descrie bio-rășinile ca fiind „netede, mătăsoase la atingere”. El observă, de asemenea, că „suprafața are caracteristici excelente de uzură în timp, așa că arată încă bine după o utilizare intensivă”.
Alte materiale regenerabile
„Dacă vorbim despre o piesă din mai multe materiale, atunci soluția constă în cum o proiectați pentru a putea fi dezasamblată și apoi reciclată”, insistă Elise. Acest lucru poate însemna utilizarea multor materiale biodegradabile care pot fi însă separate de piulițe, șuruburi și alte materiale ne-compostabile înainte ca totul să fie reciclat sau dat la compost. Desigur, acest lucru impune întrebarea, ce materiale ar putea fi folosite?“
Înainte de a fi cunoscut drept cel care a proiectat muzeul Guggenheim din Bilbao, ilustrul arhitect Frank Gehry s-a făcut remarcat pentru colecția sa Easy Edges, o linie de mobilier din carton ondulat și masonit (n.trad. varietate patentată de PFL). Cartonul, materialul de bază folosit în toate piesele, are nevoie de aproximativ șase luni pentru a se descompune. Colecția originală a inclus totul, de la mese de joc la rafturi de cărți, dar scaunul Wiggle, vândut astăzi de Vitra, rămâne ca una dintre cele mai reprezentative și notabile piese de mobilier din carton, arătând că hârtia este un material viabil pentru mobilier, cu nenumărate aplicații.
Designerii moderni, precum Elise, continuă să găsească modalități inovatoare de a încorpora hârtia în produsele de interior. „Cred cu toată convingerea că hârtia este un material bun”, susține ea. Elise a produs o serie de mese și scaune care încorporează tuburi industriale din hârtie și caută să includă hârtia și în produsele viitoare. Molo Design, o companie cu sediul în Vancouver, creează, printre alte produse de interior, taburete, bănci și mese extensibile din hârtie.
Pe lângă hârtie și lemn, bumbacul și lâna ar putea deveni, de asemenea, jucători importanți în mobilierul compostabil al viitorului. Ambele se pot biodegrada în câteva luni și apar deja în alte tipuri de produse durabile, cum ar fi ambalajele sau hainele. Deși oportunitățile sunt extinse, o modalitate practică de a le include în mobilier ar fi prin perne.
După cum explică Jonsara, multe scaune sau perne de canapea sunt fabricate din spumă poliuretanică. „Practic, provin din combustibili fosili, care sunt inflamabili”, adaugă ea. Din acest motiv, producătorii vor adăuga substanțe chimice ignifuge care nu sunt doar toxice pentru oameni, dar fac pernele extrem de greu de descompus. Este o problemă pe care Elise a descoperit-o în timp ce preda cursuri de tapițerie în New York, la 3rd Ward și Textile Arts Center în 2011 și 2012, unde i-a pus pe studenți să vină cu piese de mobilier pe care doreau să le retapițeze. „Era mult mobilier din anii 1960, 1970 și 1980, iar spuma era cel mai nesănătos material sintetic”, își amintește ea. Ca o soluție, firma LikeMindedObjects vinde umplutură pentru perne de tapițerie, realizată din denim și textile mărunțite, aruncate de moda sezonieră,
„Unul dintre materialele despre care suntem cu adevărat interesați să știm mult mai multe este miceliul (NR: sistem de filamente subțiri și ramificate care alcătuiește aparatul vegetativ al majorității ciupercilor)”, spune Jonsara. Poate fi utilizat în diverse aplicații, de la materiale asemănătoare pielii la materiale de construcții. Artiști și cercetători precum Phil Ross de la MycoWorks valorifică deja puterea miceliului pentru a face scaune dar și alte produse. Poate vom vedea, într-o zi, o canapea „din piele” pe bază de miceliu, umplută cu textile mărunțite și bumbac.
„Se simte la pipăit ca pielea întoarsă aplicată pe o foaie de plută”, explică Isaac Larose, co-fondator al EDEN Power Corp. Jardinierele, cărămizile și răcitoarele de vin din miceliu, produse de compania Eden, sunt cultivate pe deșeuri de cânepă și se pot biodegrada în 60 de zile, când sunt farâmate și îngropate în sol. Miceliul crește direct în forme (matrițe) și durează câteva săptămâni pentru a lua forma completă. Scaunele sau alte piese de mobilier sunt, de obicei, cultivate componentă cu componentă, explică Isaac, și asamblate mai târziu. „Este destul de dur”, spune Isaac despre material.
Adital Ela, CEO al Criaterra Earth Technologies, folosește pământ și fibre naturale pentru a crea un material 100% reciclabil și biodegradabil, care este la fel de puternic ca betonul. În prezent, compania ei face plăci decorative pentru placarea pereților, dar, în trecut, a făcut scaune și lămpi din același material. „Sperăm să revenim la ideea ca acesta va fi un material care creează posibilități nelimitate [de utilizare]”, spune ea.
Privind spre un viitor compostabil
Deși multe piese de mobilier nu pot fi complet tranformate în compost în acest moment, nu înseamnă că nu pot fi folosite pentru a construi un viitor mai durabil. După cum explică Elise, „lumea are multe materiale care au fost deja extrase din mediul înconjurător și suntem obligați să utilizăm aceste materiale în produsele viitoare”. Aceasta ar putea însemna o mulțime de lucruri dar, într-un sens foarte practic, acum nu înseamnă decât achiziționarea de mobilier second-hand sau vintage. Jonsara spune că „aceasta este o strategie pentru a te gândi la sustenabilitate, pentru că astfel menții mobilierul în viață”. Pe măsură ce lucrurile avansează, Elise crede că ar trebui create produse care „s-ar putea dezintegra sau dispărea complet”.
Cu toate acestea, piesele vor trebui să fie proiectate astfel de la bun început. „Este complet posibil”, spune Adital. „Vorbim despre păstrarea capacității de reactivare a materialelor, fie într-un ciclu biologic, fie într-un ciclu tehnologic, dar numai atunci când alegi să faci asta.” Acest ultim punct de vedere este deosebit de important, deoarece puțini oameni și-ar dori probabil ca mobilierul lor să putrezească în mod activ în timp ce încearcă să-l folosească.
“Nu cred că asta este o idee revoluționară,” subliniază Elise. Cum majoritatea ideilor își au originea în cunoștințe simple, dobândite în mod tradițional, consideră că a ne uita în urmă ar putea fi cel mai bun mod de a ne uita spre viitor și adaugă, “Înainte, aveam un consum sănătos, întrebarea este cum ne putem întoarce la el?”
Sursa: architecturaldigest.com
Articole despre TENDINTE IN DESIGNUL DE INTERIOR, AICI