East European Trade, partenerul tău pentru utilaje premium
Anul acesta, EAST EUROPEAN TRADE și-a cucerit clienții cu cele mai noi echipamente și utilaje, iar pentru 2020 – 2021 va aduce sisteme de îmbinare inteligente și adezivul PUR, highlighter-urile care lipsesc momentan pe piață și pe care compania dorește să le implementeze în atelierele din România.
ALEXANDRU NEUMANN, manager EAST EUROPEAN TRADE: „Anul acesta am prezentat un program de utilaje interesant, atât pentru entry level, nivel de start-up în special programe Start-Up Nation precum și pentru noile fonduri 2.2 cu un buget mai generos. Astfel, găsiți de la scule de mână, diferiți producători, scule profesionale electrice, Premium, până la utilaje CNC 5 axe. De asemenea, prezentăm și o serie de utilaje pentru aplicarea cantului de la cele mai mici, pentru start-up în special, până la cele mari, industriale, cu canturi laser. Modelul LUMINA, un utilaj special, încorporează toate avantajele care pot fi momentan integrate într-o singură mașină, însemnând atât adeziv EVA cât și PUR, pentru canturi rezistente și temperaturi înalte, dar și sistemul laser pentru aplicarea canturilor cu tehnologia patentată HOLZ-HER.”
Pentru sculele de mână, EET a deschis un magazine online masinidemana.ro, unde se află o selecție atent aleasă de scule de mâna electrice și pneumatice, dar și suport prin hotline-ul telefonic, demonstrații live și service.
Citește și
EAST EUROPEAN TRADE prezintă utilaje pentru Industry 4.0
ATELIERUL SMART, propunerea EET și HOLZ-HER