Colecții și piese de mobilier produse în România, pentru români
Compania RUS SAVITAR și-a început activitatea ca retailer de mobilă, în urmă cu 27 de ani. La scurt timp a dat startul producției de serie, ajungând acum unul dintre cei mai mari producători de mobilier din PAL și tapițerii din țară. Și-a dezvoltat o rețea proprie de magazine sub brandul CASA RUSU, în cele mai importante orașe ale României. Astăzi propune constant atât colecții de mobilier și stiluri de amenajare, cât și piese de mobilier individuale, disponibile pe loc.
Mobilă din respect pentru tine
Echipa de designeri a companiei, condusă de directorul general Laura Rusu, creează continuu colecții noi pentru mobilarea locuințelor românilor, respectând trendul și standardele de calitate. Dar nu se teme să propună mobilier în cele mai noi tendințe sau idei de amenajare neconvenționale.
Laura Rusu, general manager CASA RUSU: „În 2016, am introdus în magazinele noastre vânzarea pieselor de mobilier pe corpuri, iar clienții au înțeles, în timp, avantajele acestor piese modulare, felul în care ele devin funcționale ocupând în mod diferit spațiul alocat și redesenând total încăperea. Le-am prezentat atunci și la Târgul internațional de la Köln. A fost un mare pas pentru noi.”
Grupul RUS SAVITAR – CASA RUSU produce și comercializează game și categorii foarte diverse, de la mobilierul pentru dormitor, dulapuri, mobilierul de living și dining, la cel pentru camerele de tineret, bucătărie, precum și mic mobilier, până la produsele tapițate: canapele, colțare, fotolii și paturi tapițate.
Ne dedicăm nevoilor clientului din România
„Toate piesele de mobilier sunt produse în România, pentru români. Ținem cont de preferințele clienților noștri și realizăm produse de calitate, cu design deosebit. Avem echipe de consilieri și designeri dedicați nevoilor clientului din România. Punem accent pe acest aspect pentru că ne dorim să le oferim produse care urmează cele mai noi trenduri de mobilier din Europa, dar la un preț corect. Vrem ca următoarele colecții pe care le vom lansa să fie din ce în ce mai sofisticate și calitative. Avem atât bucătării și camere de zi foarte accesibile ca preț, cât și paturi tapițate cu prețioasa catifea, ornate cu pietre Swarovski”, spune Laura Rusu.
Echipa de designeri CASA RUSU participă la evenimentele internaționale de profil, de la târguri și expoziții de mobilă până la concursuri de design și emisiuni de televiziune dedicate. Încearcă să se actualizeze continuu cu informații noi din lumea designului, pentru a crea produse în tendințe, adaptate mai multor stiluri.
„Tendințele actuale vin din stilul nordic, puțin industrial. Nouă ne plac brandurile italiene ca stil, cele de inspirație minimalistă, dar și multe branduri poloneze, care se remarcă la capitolul design de produs”, afirmă directorul general CASA RUSU.
Echilibru între design, utilitate și preț
„Calitatea produsului este foarte importantă, dar e normal să fie raportată la preț – raportul calitate/preț să fie cel corect. Accesoriile și calitatea produsului să facă diferența de preț, și așa e de dorit. Trebuie să fie un echilibru între design, utilitate și preț. În anul 2022, ne dorim să ridicăm nivelul de calitate al produselor, să fim puțin mai avangardiști în design și să acoperim o gamă și mai variată de obiecte de decor. Vom produce bucătării mult mai accesorizate și calitative, precum și mobilier de baie”, afirmă cu încredere Laura Rusu.
Grupul RUS SAVITAR – CASA RUSU are aproximativ 1.300 de angajați și deține o rețea de 18 magazine proprii și 8 magazine partenere. Începând cu data de 22 aprilie 2020, toate produsele Casa Rusu sunt disponibile și online pe casarusu.ro
Detalii despre colecțiile noi pe instagram.com/mobilacasarusu, facebook.com/casarusu.ro
Mai multe articole despre CASA RUSU, AICI