Enipau este un brand românesc specializat în prelucrarea și finisarea
House of VLAdiLA ridică ștacheta designului românesc cu tapet, textile
Cu o experiență de peste 26 de ani în producția de mobilier și cu un parcurs stabil și ferm în decursul anilor, compania MOBEX
Compania Global Design a fost înființată la data de 27 decembrie 2001, pentru a activa în domeniul producției de mobilier personalizat. Cu trecerea timpului
De cum se deschid porțile fabricii MOBILIERUL Mizil te izbesc ordinea și curățenia. De la trandafirii înfloriți care decorează exteriorul, până la fluxul extrem
Sunt câteva familii, în industria mobilei, de la care ai mereu ceva de învățat. De la Familia Rizea învățăm continuu despre loialitate, prietenie, curaj,
Proprietarii companiei sunt pasionați de mobilă. Și-au început drumul ca angajați într-o fabrică mare, unde au învățat tainele meseriei de la profesioniști. Ulterior și-au
Povestea LARIX MOBILA a început în urmă cu 30 de ani, în Reghin, județul Mureș. Este unul dintre principalii producători de mobilă din furnir
Una dintre cele mai moderne fabrici din România, SANITOP, produce mobilier pentru baie încă din 2006. Ciprian Iacob, manager SANITOP: „Eu am făcut comerț până
VALFURNITURE este povestea unei afaceri care a trecut prin mâinile a trei generații. Fiecare și-a pus amprenta în ceea ce înseamnă acum DUVAL FURNITURE. Ionică