Home / Industria Mobilei  / BRADUL MĂNECIU, o companie implicată în rezolvarea problemelor din industria românească de mobilă

BRADUL MĂNECIU, o companie implicată în rezolvarea problemelor din industria românească de mobilă

Compania BRADUL MĂNECIU prelucrează lemnul de 27 de ani, de la exploatare primară, până la realizarea unor piese de mobilier de top, care se comercializează pe piețele europene. Tradiția se transmite din generație în generație, așa că firma este într-o continuă dezvoltare și căutare de soluții să facă față provocărilor, instabilității economice, birocrației excesive și neajunsurilor din România.

 

 

În acest sens, conducerea societății a invitat Asociația Producătorilor de Mobilă din România la sediul fabricii din Măneciu, pentru a discuta, la fața locului, despre întreg fluxul de producție, problemele cu care se confruntă un producător în România, pentru a oferi know-how și idei de îmbunătățire a normativelor și legislației în domeniu, în scopul valorificării superioare a lemnului, la noi în țară.

 

 

Proprietarii companiei, Ileana și Vasile Pupeză, au adus în atenția delegației APMR problemele legate de lipsa forței de muncă și de criza lemnului. Ileana Pupeză a sesizat că statul român a devenit cel mai mare competitor al mediului privat în privința angajărilor, întrucât salariile oferite în sistemul de stat sunt imposibil de asigurat în mediul privat, deoarece contextul economic nu poate susține o mărire a salariilor la nivelul celor din mediul public. De asemenea, a ridicat problema Codului Muncii, care oferă angajaților drepturi, iar angajatorilor numai obligații.

 

 

Vasile Pupeză a explicat cum se derulează licitațiile pentru achiziția de lemn din proprietatea publică a statului, care sunt dificultățile, în ciuda certificatului de atestare care le oferă drept de preemțiune producătorilor de mobilă.

 

 

Managerul BRADUL MĂNECIU, Adrian Pupeză, a prezentat o listă de probleme și de soluții, pentru a veni în sprijinul APMR cu know-how-ul dobândit la conducerea companiei producătoare de mobilă.  El a atras atenția că în afara prețurilor ridicate la materia primă lemnoasă și la utilități, o parte însemnată din costuri o reprezintă transportul, iar infrastructura rutieră din România, prețul mare al combustibilul, cozile de la punctele de frontieră provoacă creșteri însemnate ale produselor exportate, scăzând competitivitatea și devenind impedimente serioase în dezvoltarea companiilor românești. S-a discutat mult despre importanța certificatului de atestare ca producător de mobilă, cum poate fi urmărită achiziționarea de lemn pe baza acestuia, cum poate fi folosit cu adevărat dreptul de preempțiune și ce măsuri trebuie să ia ROMSILVA pentru asigurarea unui cadru corect în organizarea licitațiilor, cu respectarea prevederilor Codului Silvic.

 

ADRIAN PUPEZĂ, manager BRADUL MĂNECIU: „Birocrația excesivă în privința accesării fondurilor europene ne face să renunțăm la această sursă de finanțare. Ar trebui ca statul român să ia măsuri și să creeze un cadru accesibil și eficient pentru accesarea banilor europeni, care ne-ar ajuta să ne dezvoltăm, pentru creșterea competitivității produselor românești. Statul și mediul privat ar trebui să fie pe poziții egale în privința plăților. De exemplu, așa cum firmele sunt obligate să plătească TVA-ul la dată fixă, statul ar trebui să facă plățile la fel și să-și respecte propriile reguli. Din păcate pentru mediul privat, doar statul poate lua măsuri asiguratorii pentru creanțele lui.”

 

PENTRU A FACE FAȚĂ CONCURENȚEI ȘI A SE IMPUNE PE PIAȚA INTERNĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ, BRADUL MĂNECIU PARTICIPĂ LA CELE MAI IMPORTANTE EXPOZIȚII DE MOBILIER

 

Compania este nelipsită de la Târgul Internațional de Mobilă, Accesorii și Echipamente BIFE-SIM, dar participă anual și la cele mai importante expoziții din Europa: Imm Cologne și Salone del Mobile.Milano. Anul trecut, Adrian Pupeză a luat pulsul pieței din Statele Unite ale Americii, la ICFF New York. Pentru anul 2020, BRADUL MĂNECIU și-a anunțat intenția de participare la mai multe expoziții de mobilă.

 

 

Piața principală de vânzare a produselor realizate la Măneciu este cea externă, europeană, în principal țările vestice: Benelux, Germania, Anglia, Franța, Italia și Spania. Compania produce o gamă diversificată de mobilier, disponibilă într-un număr mare de stiluri și finisaje și lucrează cu parteneri care îi asigură vizibilitate în Europa.

 

Produsele companiei pot fi văzute pe bradul-maneciu.ro

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT