BODMOD IMPEX mizează pe retehnologizare
BODMOB IMPEX și-a reluat activitatea de la 1 iunie, la 80% din capacitate. Deocamdată lucrează pentru partenerii străini. Compania produce mobilier la comandă, respectiv mese și scaune tapițate, în special pentru HoReCa. Produsele sunt realizate din stejar masiv, fag sau lemn moale.
Erzsébet Fülöp, sales manager BODMOB IMPEX: „Noi am oprit activitatea mai târziu, pentru ca am mai avut comenzi de livrat și am acoperit o perioadă. Nu am înregistrat niciun caz de COVID-19, dar, la un moment dat, nu am mai avut comenzi, din cauză că partenerii noștri din străinătate încetaseră și ei activitatea. Acum ne-am revenit, primim comenzi și le onorăm în termenele convenite. Produsele noastre au succes în Olanda, Germania, Ungaria, Slovacia, Cehia, Austria și, mai nou, am început o colaborare cu un client din Danemarca.”
Planul imediat al companiei îl reprezintă retehnologizarea și reducerea costurilor de producție.
Erzsébet Fülöp, sales manager BODMOB IMPEX: „Pentru viitor ne-am propus să optăm pentru un proiect, suntem în discuții să accesam un grant de la stat pentru investiții în retehnologizare, mașini noi și mai moderne pe partea de tapițerie. Suntem în faza de cerere de oferte. Totodată dorim să facem o investiție în energie verde, în panouri solare. Acest proiect este cel mai important pentru noi, să putem scăpa de povara consumului de energie electrică. Avem cheltuieli foarte mari cu energia electrică.”
Reprezentantul BODMIOB IMPEX susține că, în continuare, sunt probleme cu importurile de materie primă, respectiv produsele necesare producției (stofe, burete, ambalaje) și că termenele de livrare sunt mult mai lungi ca înainte.
Produsele companiei pot fi văzute pe bodmob.ro