Home / Industria Mobilei  / Autoritățile trebuie să soluționeze rapid blocajul și să faciliteze accesul la fondurile europene

Autoritățile trebuie să soluționeze rapid blocajul și să faciliteze accesul la fondurile europene

Dinu Chirica, general manager ACCESORIA GROUP

“Fondurile europene reprezintă un instrument de creștere economică și o sursă importantă de finanțare a dezvoltării industriei de mobilă. Evident, sunt de preferat oricăror forme de îndatorare, dar trebuie să gireze un plan de dezvoltare concret, corect și viabil, la fel ca în cazul unui credit sau al unui leasing. Scopul nostru este de a ne asigura că partenerii noștri primesc utilajele de care au nevoie, în urma analizei atente a proceselor din producție și a planurilor de dezvoltare. De aceea, ne concentrăm pe consilierea lor și pe adaptarea planului de utilaje astfel încât să poată fi asigurat un flux echilibrat de producție, pe termen lung. Orice formă de finanțare care asigură o creștere de productivitate și o dezvoltare a nivelului tehnologic în fabricile de mobilă din România trebuie înlesnită. Suntem printre ultimii din Europa la acest capitol, iar evoluția trebuie accelerată. În condiții de instabilitate și lipsă de predictibilitate, fondurile europene trebuie să funcționeze ca o sursă alternativă de finanțare și nu ca principal motor de funcționare a unui business viabil. Autoritățile sunt responsabile cu asigurarea unor proceduri clare și a unei stabilități, cu soluționarea rapidă a blocajelor și cu facilitarea accesului la fondurile europene pentru toți cei care pot genera o creștere sănătoasă.”

 

Alexandru Iacob Neuman, manager general EET

„Clienții dețin de regulă informațiile de bază cu privire la programele de finanțare în desfășurare. EET și-a asumat sarcina, în colaborare strânsă cu firme de consultanță dedicate, de a consilia în detaliu fiecare persoană interesată. Impedimentul major în avansarea acestor proiecte a fost faptul că beneficiarii au fost nevoiți să aștepte o perioadă deosebit de lungă după rezultate. Încercările lor de a obține un credit punte au fost deseori zadarnice, aceștia neobținând un răspuns în timp util sau chiar o decizie favorabilă din cauza insuficienței de resurse de la fondul de garantare. Începând din luna decembrie 2017, am primit un număr mare de răspunsuri cu privire la finalizarea contractelor de finanțare. Astfel clienții au putut să-și achite avansurile pentru utilajele dorite. În cazurile în care clienții noștri nu au putut obține un credit punte și am livrat utilajele, rămâne acum de văzut dacă statul își va respecta promisiunile pentru suportul beneficiarilor. Per total, durata de timp a procesului pentru acordare este și în acest moment mult prea lungă. Un alt aspect problematic este faptul ca prețurile calculate și cursul valutar al proiectelor ce au fost depuse în anul 2016 s-au schimbat substanțial de atunci. Acest aspect nefiind luat în considerare la începerea procesului de finanțare.

 

În timp ce producătorii români așteaptă deblocarea fondurilor, companiile poloneze câștigă teren pe piața internațională

 

Majoritatea persoanelor interesate au ales să aștepte un răspuns oficial pentru proiectul depus. Un număr foarte mic de ateliere a ales să investească din surse proprii. Acest timp de așteptare a dus la o stagnare în industria mobilei. Alte piețe din spațiul UE, precum Polonia, unde rata de absorbție a fost exponențial mai mare și durata de implementare considerabil mai scurtă, au câștigat un avantaj enorm pe piața internațională.

 

EET, ca furnizor de echipamente și soluții complete, privește cu îngrijorare acest proces anevoios al dezvoltării din industria mobilei din România. Din cauza modului în care a fost conceput sistemul de finanțare, furnizorii de echipamente sunt expuși unui risc inutil. Trebuie să ne bazăm pe un răspuns favorabil pentru achitarea de către stat a utilajelor livrate. Dacă statul nu își respectă acordul de finanțare, astfel de condiții financiare nu vor mai putea fi acordate clienților noștri, iar următoarele sesiuni nu vor putea fi implementate din lipsă de furnizori. Această politică favorizează producătorii de utilaje nu neapărat inovative și cu potențial de finanțare mărit, creând astfel un risc de dezvoltare unilaterală și izolată a membrilor acestei bresle. Mai mult, persoanele ce nu pot obține sau susține pe termen mai îndelungat un credit punte vor pierde proiectul și, implicit, șansa de a contribui la dezvoltarea economiei țării.

 

Din păcate, observăm frecvent necesitatea clienților noștri de a limita calitatea utilajelor unui buget prea strâns calculat. Deoarece, în astfel de situații criteriul de selecție al furnizorului de echipamente nu este calitatea, ci cel mai mic preț, nivelul tehnologic nu poate să avanseze, ba chiar din contră, poate doar să contribuie la mărirea acestui handicap tehnologic față de alte piețe din Europa, cum ar fi de pildă utilizarea la mașinile de aplicat cant a adezivului standard EVA, față de adezivul PUR ce este mult mai durabil și rezistent folosit preponderent în Europa, sau utilizarea sistemului vechi de dibluire și încleiare, față de utilizarea elemenților de îmbinare demontabili și invizibili folosiți în alte țări.

 

Noi, ca furnizori de echipamente, putem doar să informăm și să oferim soluțiile optime. În ceea ce privește proiectele clienților noștri trebuie să ne bazăm pe disponibilitatea și abilitatea statului de a absorbi și cofinanța fondurile oferite de UE. Atât producătorii de mobilă, cât și Asociația Producătorilor de Mobilă din România trebuie să sesizeze actorii politici responsabili că au o datorie față de industria mobilei, de care depind și alte industrii importante din România. Indiferent de partidul care se află la guvernare, fiecare ar face bine să ducă la bun sfârșit promisiunile făcute atât de Guvernul precedent cât și de reprezentanții lor actuali și să mobilizeze toate resursele financiare și umane necesare absorbției fondurilor oferite de către UE. Proiectele în curs ar trebui implementate în timp mult mai scurt.”

 

 

Mihai Mocanu, GEMINI CAD SYSTEMS

„Foarte puțini producători autohtoni de mobilă au reușit să facă proiecte de retehnologizare pe baza fondurilor europene. Practic, acest lucru este blocat, cu consecințe severe pentru industria de profil. Deocamdată, nu există semne ale deblocării. E o stare generală de așteptare, speranță că lucrurile se vor schimba. Cei mai mulți producători de mobilă stau în expectativă, explorând timid posibilitatea de a achiziționa soluții tehnologice și echipamente, dar fără a face pași concreți în această direcție. Motivul e simplu: starea financiară actuală nu le permite să facă investiții din fonduri proprii. Industria de mobilă cu tapițerie din piele trece prin schimbări de amploare la nivel global. Noile tehnologii care includ sisteme software și echipamente avansate de optimizare a producției au un impact enorm asupra competitivității fabricilor. Companiile care rămân la metodele tradiționale de producție, bazate pe muncă manuală, pierd rapid cotă de piață în fața celor care fac pasul spre tehnologizare.

 

Decalajul dintre firmele românești și cele externe crește continuu

 

Gemini CAD Systems dezvoltă tehnologie pentru optimizarea producției de mobilă cu tapițerie din piele și o vinde pe piețele din Europa, America de Nord și China. Avem deci o imagine destul de clară despre ce nivel au fabricile străine și cele românești. Din păcate, decalajul devine tot mai mare, producătorii români având o eficiență și o profitabilitate mult scăzute față concurența lor externă. Astfel, și posibilitatea de a face export este mult afectată. Noi oferim o soluție modulară și scalabilă pentru că încercăm să ne adaptăm la nevoile și posibilitățile financiare ale oricărui producător. Totuși, deși tehnologia este atât de avansată încât producătorii pot să-și recupereze investiția chiar și în 9 luni, apoi să treacă pe profit, pur și simplu nu există bani pentru finanțarea investiției. Fondurile europene ar face o mare diferență.

 

Asociația Producătorilor de Mobilă din România trebuie să transmită autorităților un mesaj comun privind importanța extremă a deblocării fondurilor europene pentru finanțarea tehnologizării

 

Doar printr-o voce unitară și comunicare insistentă a acestei teme există șanse de reușită. Reprezentanții acelor autorități ar trebui invitați în fabricile de mobilă românești, să fie informați cât mai direct despre realitățile din industrie.

 

Actualului Guvern al României îi transmit că industria de mobilă trebuie susținută pentru a rămâne o ramură importantă a economiei românești

 

Singura șansă ca industria de mobilă să rămână competitivă și la export este modernizarea fabricilor. Pentru unele ramuri ale acestei industrii, cum e tapițeria de piele naturală, tehnologia avansată e dezvoltată chiar în România. E nevoie doar de deblocarea finanțării pentru ca ea să ajungă în fabricile noastre. Așa ar câștiga toată lumea: profitabilitate mai mare pentru toți cei implicați, locuri de muncă, implicit venituri mai mari colectate de statul român din taxe.”

 

 

Ministrul Rovana Plumb a răspus solicitării Asociației Producătorilor de Mobilă din România, care a sesizat asupra necesității urgente de deblocare a fondurilor europene destinate creșterii competitivității economiei românești și asupra simplificării procedurilor pentru accesarea acestora. Adresa de răspuns a Ministerului Fondurilor Europene la solicitarea APMR, poate fi citită integral AICI

 

Citește și:

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT