ARDUDANA sau cum să construiești o afacere de familie de succes
În vizita pe care a făcut-o la compania ARDUDANA, din orașul Ardud, delegația APMR & Revista MOBILA a fost impresionată de managementul companiei, format sută la sută din membrii familiei. Părinții și cele două fete, Anca și Maria, și-au împărțit atât de bine sarcinile, încât toate departamentele sunt conduse cu grijă și cu pasiune.
Firma este în continuă dezvoltare, ajungând acum la 250 de angajați. S-a modernizat până la un nivel prietenos cu mediul. Dispune de panouri solare care asigură 10% din necesarul de energie electrică, dar și de aspersoare care udă suprafețele exterioare pe timp de vară, de 4 ori în 24 de ore.
Ing. DUMITRU PĂCURAR, director general ARDUDANA: „Am separat liniile de producție, într-una producem mese și scaune, iar în cealaltă realizăm mobilă corp. Produsele noastre pleacă spre Marea Britanie, Suedia și ajung până în Georgia, Rusia, Armenia, iar acum încercăm și piața din Kazahstan. În România avem magazine de desfacere în București, Constanța, Cluj și Oradea. Unele sunt magazine proprii, iar altele ne sunt partenere.”
Mobilă cu personalitate pentru clienți de excepție
Bazându-se pe tehnologii noi și eficiente, cu echipamente moderne, compania produce mobilier complex, în diferite stiluri, de la cele moderne, cu linii drepte și îndrăznețe, până la clasic, art deco sau contemporan, pentru a acoperi preferințele tuturor clienților.
MARIA PACURAR, director vânzări ARDUDANA: „Produsele noastre sunt foarte variate. Avem o gamă largă de articole de mobilier proiectate de specialiști, mobilier din lemn masiv în diverse finisaje și culori. Încercăm să armonizăm calitățile naturale ale lemnului, imaginația umană și performanțele tehnologiei moderne.”
Gama de produse include mobilier pentru dormitoare, sufragerii, săli de mese, săli de evenimente, HoReCa, respectiv mobilier hotelier la comandă, mobilier de recepție pentru hoteluri, mobilier de bar, ansambluri pentru săli de protocol, mobilier pentru restaurante, cafenele, mobilier pentru spații publice, săli de așteptare și mobilier pentru grădinițe.
Pentru a se extinde pe piața HoReCa din România, ARDUDANA a fost prezentă la Expoziția internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante ROMHOTEL, care a avut loc la ROMEXPO, în perioada 20-23 februarie 2020. De asemenea, compania este participant activ la toate edițiile BIFE-SIM, unde achiziționează spații generoase, pentru a-și expune produsele în cadre adecvate și pentru a le promova cât mai bine pe piața internă, dar și pe cea europeană.
Produsele companiei pot fi văzute pe ardudana.ro