A treia franciză Spectral Mobilă din acest an s-a deschis ieri în Slobozia
Magazinul deschis pe strada Ialomiței nr. 3B va funcționa sub brandul Spectral Mobilă și va comercializa toate produsele fabricate de SPECTRALCOM. Spațiul are o suprafață de 250 mp și a necesitat o investiție totală de 70.000 de euro. Este vorba despre al 12-lea magazin Spectral Mobilă.
Dan Dodiță, director de vânzări al SPECTRALCOM: „Suntem bucuroși că am reușit să ne atingem targetul de trei deschideri în 2020, dar totodată suntem dezamăgiți că deschiderea a avut loc la trei zile după intrarea în carantină a orașului Slobozia. După deschiderea din martie, în plină stare de urgență, din Târgu Jiu, suntem astăzi într-o noua situație delicată și anume să deschidem un magazin într-unul dintre puținele orașe carantinate. Bineînțeles că sănătatea noastră și a celor din jurul nostru este prioritară. Totodată suntem optimiști că ne vom atinge vânzările estimate imediat după ieșirea din carantină a orașului Slobozia. Sperăm ca 2021 să fie anul în care pandemia va fi stopată și să deschidem în condiții normale alte trei sau patru magazine Spectral Mobilă.”
Produsele fabricate de SPECTRALCOM sunt comercializate printr-o rețea de 12 magazine sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Calafat, Călărași, Galați, Pitești, Râmnicu Sărat, Slatina, Slobozia, Târgu Jiu și Tecuci, dar și în alte peste 100 de magazine de mobilă partenere din întreaga țară.
De asemenea, pot fi comandate pe site-ul propriu spectral.ro, dar și pe platforme ca eMag.ro, cel.ro, domo.ro, esteto.ro
Citește și: Al 10-lea magazin SPECTRAL MOBILĂ, deschis la Târgu Jiu
Pingback:SPECTRAL MOBILĂ a deschis un nou magazin în Câmpulung Moldovenesc - Revista Mobila iunie 29, 2021