Home / Promo  / A început Salone del Mobile de la Milano

A început Salone del Mobile de la Milano

Astăzi s-au deschis porțile celei de-a 57-a ediții a Salone del Mobile. Le dorim succes celor 17 companii românești care își expun cele mai noi produse în standul României, special amenajat la târgul Internațional de mobilă și design de la Milano.

 

Creațiile românești de artă decorativă de sticlă sunt expuse la Milano

 

Adrian Sistem, producător important de articole decorative din sticlă, există de un sfert de secol. De 9 ani a cucerit piața internațională.

 

Colecțiile proiectate de Gabriela Sereș au fost prezentate pentru prima dată la Paris, în anul 2009. În prezent, articolele de sticlă sunt vândute în magazine premium, precum Lane Crowford (Hong Kong), William Ashley (Canada), T2 Tea (Australia & UK), Roche Bobois (UK) INV Home (India).

 

Creațiile Gabrielei Sereș sunt un amestec unic de foc, lumină, nisip și culoare. Fiecare piesă este executată cu meticulozitate de maeștri în sticlă, în atelierul din București. De la seturi de ceai, boluri, plăci de fructe, plăci de tort, până la candelabre, lămpi de masă și lămpi de tavan, sticla creată de Gabriela Sereș se dezvoltă într-o mare varietate de piese.

 

 

Bucin Mob Design Collection, pentru a doua oară la Salone del Mobile

 

Compania producătoare de lemn BUCIN MOB participă la eveniment pentru al doilea an consecutiv, prezentând publicului mobilierul din lemn masiv, marca ”Bucin Mob Design Collection”.

 

Produsele expuse sunt create alături de echipele de designeri români IZZI DESIGN BOXDizainărWoodyo, Peter’s Design și Brut Concept.

 

 

Frumusețe în fiecare detaliu by Mark Oliver

 

Mark Oliver este un brand în industria producătorilor de mese care face parte din compania Creative Concept. Mesele Mark Oliver sunt produse de la zero în România.

 

Cu măiestrie, sculptorii în lemn ai companiei caută frumusețea în fiecare detaliu, aleg lemnul cu noduri vizibile care dau caracter și unicitate pentru fiecare piesă pe care o creează. Un grad ridicat de personalizare este marca distinctivă a fabricii.

 

Înființată în inima Transilvaniei, Creative Concept este o afacere de familie, cu o experiență de peste 14 ani în domeniul mobilierului.

 

 

 

Produse de mobilier realizate în sinergie cu lemnul

 

Ecomatrix este un grup românesc de firme specializate în producția de mobilier din lemn masiv, care aduce valoare adăugată prin realizarea de produse românești folosind materie primă locală și forță de muncă internă.

 

Attila Egei, proprietar ECOMATRIX: „Ideile designerilor noștri sunt în sinergie cu lemnul, care este strict controlat pe parcursul întregului flux de producție, începând cu buștenii obținuți din pădurile regenerate și continuând cu uscarea și prelucrarea în conformitate cu standardele tehnice adecvate. Cu ajutorul mobilierului din lemn masiv produs de noi, casa dumneavoastră va primi ceva special: caracter.”

 

Determinarea respectării cerințelor tehnice ale produselor premium, deschiderea la noutate și abilitatea partenerilor de a anticipa cu precizie tendințele în design sunt caracteristici ale Ecomatrix, care fac diferența.

 

 

Produsele ADOR MOBILA, ADRIAN SISTEM, AXM PROD’93, BUCIN MOB, CAREL WOODWORKS, CREATIVE CONCEPT, DIS PROD, ECOMATRIX, MAER IMPORT EXPORT, MOBEX&COMPANY, MOBILA DALIN, NORD ARIN PROD COM,
QUADRA INVEST, SESSIO.EU, SOPHIA 2004, SZEL MOB, UBIKUBI sunt expuse de astăzi până pe 22 aprilie la Milano, la cea de-a 57-a ediție a Salone del Mobile Milano.

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT