Home / Design  / Un hotel japonez oferă oaspeților papuci cu auto-parcare și mobilier inteligent 

Un hotel japonez oferă oaspeților papuci cu auto-parcare și mobilier inteligent 

Un hotel de ultimă oră din Yokohama, Japonia, pune la dispoziția oaspeților papuci care se auto-parchează.  

 

ProPILOT Park Ryokan îmbină ospitalitatea tradițională cu tehnologia autonomă de conducere a autovehiculului Nissan pentru a oferi oaspeților câteva facilități cel puțin ciudate.

 

La prima vedere, ProPILOT Park Ryokan arată ca orice alt han japonez tradițional. Camerele Tatami sunt amenajate cu mese joase și perne pentru podea. Papucii sunt frumos aliniați în foaier, în cazul în care oaspeții își scot pantofii lor. Ceea ce face ca acest ryokan să fie special este că papucii, mesele și pernele sunt echipate cu o versiune specială a tehnologiei Nissan pentru parcare autonomă.

 

 

Folosind sistemele automobilelor, papucii se „parchează” la intrarea în hanul tradițional, la apăsarea unui buton, gata pentru utilizare de către oaspeții care se descălță la sosire. Atunci când nu sunt utilizați, aceștia se întorc automat la locurile lor desemnate, tot la apăsarea unui buton. De asemenea, camerele dispun de mese și perne de podea cu auto-parcare.

 

 

Nissan, ca toți ceilalți producători de mașini care nu vor să se demodeze în următoarele decenii, a dezvoltat treptat o tehnologie autonomă pentru vehiculele sale. A introdus discret module, cum ar fi cel de asistentă pe autostradă și cel de asistentă la parcare, și – trebuie să recunoaștem – a reușit să obțină o auto-parcare suficient de bună. Tot o încercare de acest fel, poate chiar mai dificilă, a fost cea de “auto-parcare” pentru papuci. Atât de răsunător a fost succesul, încât chiar și telecomanda de la televizor se auto-parchează, acum, cu acuratețe.

 

 

Pentru aplicația sa inițială, sistemul Nissan ProPILOT Park utilizează o serie de patru camere și douăsprezece senzori de sonar pentru a-și fixa vehiculul gazdă chiar și în cele mai mici spații de parcare, fie că este parcare cu fața sau cu spatele, și chiar la complicata parcare laterală. Este puțin probabil ca papucii să utilizeze aceeași tehnologie, deși Nissan sugerează că tehnologia este cel puțin similară.

 

 

Singura întrebare este: de ce s-ar limita această tehnologie la mașini, papuci și perne, când sunt atât de multe obiecte pe care le lăsăm în dezordine pe podea și ne este, deseori, greu să ne aplecăm să le aranjăm?!

 

Sursa: http://www.independent.co.uk

Prezentare generală a recenzie
NU EXISTĂ COMENTARII

POSTEAZĂ UN COMENTARIU