Home / Industria Mobilei  / Îmbunătățirea activității de export

Îmbunătățirea activității de export

34 de companii românești cu activitate în domeniul producerii de mobilier s-au înscris anul trecut în proiectul «Servicii integrate de export pentru IMM-urile din Romania», finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Roman, în baza contribuției Elveției pentru Uniunea Europeană Extinsă. Au fost selectate companii care au capacitate de producție și competență managerială pentru a exporta produse cu valoare adăugată ridicată.

 

Proiectul se desfășoară în două etape: una de instruire și alta de promovare a produselor firmelor participante la program.

 

INSTRUIRE

 

În etapa de instruire s-au desfășurat cursuri, în timpul cărora, cele 34 de companii înscrise au primit informații privind îmbunătățirea activității de export. Temele abordate au fost stabilite pe baza unui sondaj de opinie în rândul firmelor și au vizat strategia de export, analiza piețelor internaționale, crearea unor produse inovatoare și dezvoltarea tehnologica, branding și promovare, legislație fiscala, certificare și standarde de calitate, canale de distribuție. Cursurile au fost susținute de specialiști români și străini.

 

La data de 24 iulie a avut loc, la Palatul Patriarhiei din București, o întrunire a tuturor factorilor implicați în proiect, pentru prezentarea rezultatelor de până acum. Reprezentanții companiilor producătoare de mobilier au confirmat faptul că informațiile primite în cadrul întâlnirilor de instruire au fost foarte utile și, mai ales, aplicabile în practică. În concluzie, managerii firmelor participante și-au exprimat dorința și disponibilitatea de a întreprinde acțiuni de promovare a produselor lor la export , dar și de aplicare în practică a ideii de colaborare între firmele romanești, astfel încât să devină mai puternice pe piața externă.

 

PROMOVARE

 

A doua etapă va consta în promovarea produselor celor 15 firme romanești producătoare de mobilier selectate, dintre cele 34 participante la proiect, în cadrul unor târguri internaționale de profil, altele decât cele la care se participă cu stand național, respectiv:

 

  • HOMEDesign Autumn, Budapesta/Ungaria, 12-14 octombrie 2018 – se participă cu stand colectiv, în analiză fiind suprafața de 294 mp, o parte din firme dorind să achiziționeze o suprafață suplimentară prin cheltuială proprie

 

  • IMOB – International Istanbul Furniture Fair, Istanbul/Turcia, 22-27 ianuarie 2019 – stand colectiv pentru cele 15 firme, dar există și posibilitatea ca celelalte 19 firme să participe în calitate de vizitatori

 

  • MIFF – Malaysian International Furniture Fair, Kuala Lumpur/Malaysia, 8-11 martie 2019 – participă aceleași 15 firme ca la târgul din Budapesta, dar numai în calitate de vizitatori

 

Dintre cele 15 firme care vor participa la cele 3 târguri, 9 sunt membre APMR. Este vorba despre: Ami White Mobila, Amik Wooden Toys, Arta Lemnului, Bodmob Impex, Creative Concept, Materia Studio, Tapisal, Timural Group, Tehnoprod, Unican Production.

 

La toate târgurile se vor organiza evenimente de matchmaking, cu scopul de a înlesni stabilirea de contacte cu potențiali parteneri externi, astfel încât, înaintea plecării la târg să existe un calendar de întâlniri prestabilit.

 

Proiectul este însoțit de o platforma de e-learning, care se poate accesa de către firme după înscrierea în CAE – Centru de Afaceri pentru promovarea Exporturilor – Ploiești sau Bacău, pe  www.caebc.ro sau www.caeploiesti.ro, în subsecțiunea „Aplica”, urmând să primească un user name și o parolă din partea CAE și apoi să acceseze cursurile la secțiunea „Cursuri” din bara de meniu http://www.caeploiesti.ro/cursuri sau http://www.caebc.ro/cursuri

 

 

 

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT