Home / Industria Mobilei  / Criză de resursă în industrie

Criză de resursă în industrie

Proprietarii și administratorii de păduri, producătorii de mobilă, organizațiile de mediu și asociațiile forestierilor au atras atenția asupra faptului că lemnul are prețuri excesiv de mari, iar industria mobilei a intrat într-un declin accentuat. Declarațiile au fost făcute în timpul Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi, organizat de Fordaq România — Comunitatea Forestierilor, în parteneriat cu Consiliul Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

 

Industria mobilei din România este afectată de lipsa resursei, de prețurile mai mari ale lemnului față de prețurile existente în Europa și de criza forței de muncă.

 

Aurica Sereny, președinte APMR: „Efectele scumpirilor se văd deja. Anul acesta industria mobilei nu a mai mers așa de bine ca în anii anteriori. La 8 luni, producția de mobilă a avut o creștere de doar 0,8%, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar exportul la fel.  Aceste creșteri sunt nesemnificative pentru acest sector, în condițiile în care, în anii anteriori, creșterile producției industriale erau de 7-10%.”

 

Din datele centralizate de Asociația Producătorilor de Mobilă din România, pe primele 8 luni din 2017, în baza datelor comunicate de INS, reiese faptul că exporturile industriei mobilei au scăzut pe toate cele trei destinații majore de export pe piața europeană: Germania (-7,4%), Italia (-2,7%) și Franța (-0,1%), fiind compensate de creșterea exporturilor pe țări precum Olanda +16,2%, Belgia +14,1 %, Spania +19,6%, Ungaria +13,1 %, Polonia +70%, Federația Rusă +23,6%, Suedia +20,2%, etc.

 

Pe de altă parte, importurile de buștean de rășinoase s-au redus cu 33,3%, în timp ce exporturile de buștean ale României au crescut cu 60,5% în 2017, comparativ cu 2016, ca urmare a intrării în vigoare a interdicției complete de export buștean din Ucraina.

 

Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței privind piața primară a lemnului, indicele mediu de recoltare este anual de 5,86 mc/ha în Cehia, de 5 mc/ha în Germania, de 3,13 mc/ha în Franța, de 3,47 mc/an în Polonia și de 2,15 mc/ha în România.

 

Creșterea naturală a pădurilor din România este, în fiecare an, de circa 5,4 mc/ha, după cum arată datele Institutului Național de Statistică (INS), în timp ce Inventarul Forestier Național relevă că ar fi vorba despre circa 7,8 mc/ha.

 

Prețul masei lemnoase pe picior a crescut cu 150% în ultimii 6 ani

 

Potrivit raportului Fordaq, prezentat de Cătălin Tobescu, în România, prețul mediu pentru masa lemnoasă a pornit, în 2011, de la valoarea de 71 lei/mc și a continuat în 2012 cu 85 lei/mc, apoi cu 115 lei/mc în 2014, un an mai târziu cu 155 lei/mc, în 2016 ajungând la 173,78 lei/mc, iar în 2017 la 181,29 lei/mc. Comparativ, pe același segment de lemn, dar și pe rășinoase, în alte țări europene tarifele practicate sunt următoarele: în Serbia — preț de 45 euro/mc, în Slovacia și Polonia – 60-65 euro/mc, în Franța – 65 euro/mc și în Germania – 80 euro/mc.

 

Cătălin Tobescu a precizat că industria lemnului din România a ajuns să plătească cel mai mare preț pe resursa de lemn din Europa, respectiv la fag, buștean de gater, prețuri de 85-90 euro/mc.

 

Conform Inventarului Forestier Național (IFN), în România, suprafața forestieră este de 6,9 milioane de hectare, iar volumul de lemn pe picior se ridică la 2,2 miliarde de metri cubi.

 

ROMSILVA administrează, la ora actuală, 3,14 milioane de hectare păduri de stat, echivalentul a aproximativ 47% din totalul fondului forestier național.

 

 

Prezentare generală a recenzie
NU EXISTĂ COMENTARII

POSTEAZĂ UN COMENTARIU